Antena 3 CNN Externe Diaspora Consulul onorific al României în El Salvador, asasinat în casă

Consulul onorific al României în El Salvador, asasinat în casă

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 09:25 11 Iul 2016 Modificat la 09:25 11 Iul 2016

Consulul general onorific al României la San Salvador, Ricardo Emanuel Salume Barake, a fost asasinat duminică în locuința sa din capitala țării, a confirmat pentru EFE un purtător de cuvânt al procuraturii din El Salvador.

Potrivit sursei, "corpul victimei a fost găsit cu un căluș în gură".

Purtătorul de cuvânt al procuraturii a adăugat că "deocamdată" nu se cunosc motivele crimei și circumstanțele în care a avut loc și că procurorul Unității speciale pentru omucideri "se află în continuare la locul tragediei".

Acesta este al doilea diplomat asasinat în El Salvador în cursul acestui an.

Pe 26 mai, consulul onorific al Panama în El Salvador, Carlos Armando Lemus, a fost găsit fără viață în interiorul unei mașini pe o arteră a capitalei.

El Salvador se confruntă cu o recrudescență a violențelor care între 1 ianuarie și 13 iunie 2016 au costat viața a 2.853 de persoane, cu 12,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Policia Nacional Civil (PNC).

Grupările criminale Mara Salvatrucha (MS13), Barrio 18 și altele cu influență mai redusă sunt acuzate că mențin un indice de criminalitate ridicat, astfel că această țară situată în America Centrală este considerată una dintre cele mai violente din lume.
 

Sursă: Agerpres
Etichete: consul
Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole