Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Consultare naţională la Antena 3 CNN: Cine e de vină pentru că românii sunt atât de dezbinaţi?

Consultare naţională la Antena 3 CNN: Cine e de vină pentru că românii sunt atât de dezbinaţi?

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:55 24 Ian 2024 Modificat la 23:08 24 Ian 2024
Consultare naţională la Antena 3 CNN: Cine e de vină pentru că românii sunt atât de dezbinaţi?

Florin, un român din București, spune că poporul e responsabil pentru România zilelor noastre.

"Noi suntem de vină ca și oameni, pentru că noi votăm cu noi. Noi suntem singurii vinovați pentru că îi votăm acești oameni și nu prea suntem raționali și nu gândim înainte de a vota", a spus Florin, miercuri seară, la Antena 3 CNN.

"Totul a început de la Revoluție"

Roxana, tot din Bucureşti, spune că dezbinarea ţării a început încă de la Revoluție, "când democrația instaurată în 1990 a fost înțeleasă foarte greșit de toată lumea".

"Consider că totul merge prost și suntem dezbinați și din cauza lipsei educației din această țară și a inechităților sociale. După părerea mea, totul pleacă de la educație", spune Roxana.

Dorin din Piteşti spune că vinovați pentru dezbinarea ţării sunt toți conducătorii din '89 încoace. "Agricultura trebuia să o avem pe primul loc bun", a opinat el.

"N-avem educație, n-avem învățământ. Noi suntem la pământ cu tot"

Marius, un român din Oradea, este de părere că vinovații pentru dezbinarea țării sunt în primul rând politicienii. "Începând de la Iliescu, de la Băsescu... zicând că e stat mafiot și Iohannis ... stat eșuat. Ce înseamnă asta? Stat eșuat? Înseamnă că n-avem educație, n-avem învățământ. Noi suntem la pământ cu tot".

Şi Sandra, din Constanţa, spune că lipsa educaţie a condus la România de azi. "De când ne naștem, familia ne insuflă valori. Ar trebui să ne insufle valori. Eu, mulțumesc lui Dumnezeu, am o familie minunată care a știut să mă învețe ce e bine și ce este rău, pe când alții din jurul meu nu", spune românca.

"Îmi place țara mea, are ce să ne ofere. E o țară foarte bogată, dar din păcate oamenii din ea o strică. Din păcate", a adăugat ea.

"Nu interesează durerea sau dorința poporului"

Andreea din Deva este de părere că avem politicieni care nu doresc să facă nimic bine pentru țară. "Luptă pentru os. Pentru că avem prea multe partide politice, nu interesează durerea sau dorința poporului, este numai dorința lor".

Dacă în continuare va fi superficialitate în educaţie va fi şi mai rău, a spus Florentina din Botoşani.

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole