Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Consultare naţională la Antena 3 CNN: România ar trebui să implementeze măsurile recomandate de FMI?

Consultare naţională la Antena 3 CNN: România ar trebui să implementeze măsurile recomandate de FMI?

Claudia Popovici
7 minute de citit Publicat la 23:15 04 Oct 2023 Modificat la 00:00 05 Oct 2023

Experţii Fondului Monetar Internaţional au prezentat, astăzi, la sediul BNR, raportul după vizita efecutată în România. Specialiştii FMI au explicat că pachetul de măsuri fiscale adoptat de Guvernul României reprezintă un pas, însă e nevoie de ajustări.

Mai exact, potrivit raportului FMI, Romania a trecut destul de bine peste şocurile economice cauzate de pandemie, războiul din Ucraina desfăşurat de Rusia şi creşterile ulterioare ale preţurilor la energie şi alimente. Ţara şi-a continuat procesul de convergenţă către venituri mai mari în comparaţie cu ţările din UE. Principala provocare politică constă în punerea finanţelor publice pe un curs sustenabil.

Cu toate acestea, spune FMI sunt necesare reforme fiscale ambiţioase suplimentare pentru a reconstrui spaţiul fiscal, pentru a face sistemul fiscal mai echitabil şi mai eficient şi pentru a creşte veniturile destinate întăririi serviciilor publice. În plus, politica fiscală trebuie să devină mai previzibilă. Stabilirea unei traiectorii credibile pentru consolidarea fiscală pe termen mediu va ajuta la obţinerea de finanţare pe piaţă la costuri de împrumut mai mici. Anunţarea cu mult timp în avans a altor reforme fiscale va ajuta companiile şi lucrătorii să se adapteze la aceste schimbări.

Întrebați dacă ar trebui ca România să implementeze măsurile fiscale recomandate de FMI, românii au spus:

"Investițiile sunt singura măsură pentru a ridica nivelul de trai în România"

Cristi, Bucureşti: Sub nicio formă? Pentru că FMI u discută din punctul de vedere al unei bănci care nu vede decât cifre. FMI-ul nu vede realitatea socială, financiară, economică, politică a țării. Ea vede doar cifre. Când ai o problemă economică, nu-i ceri sfaturi băncii, pentru că ea o să-ți spune să crești veniturile și să-ți scazi cheltuielile. Altceva nu știe. Nu sunt în stare de mai mult. Am făcut treaba asta o dată în anii 2010-2011 și am văzut unde am ajuns. A fost un dezastru și economic, și social. Singura variantă pentru crește, din punctul meu de vedere, singura variantă pentru creșterea economică, pentru îmbunătățirea vieții din punct de vedere social, pentru ridicarea nivelului de trai sunt investițiile. Nu poți construi, nu poți ridica orice, nimic, de fapt, fără investiții. Sigur că nu sunt suficiente, pentru că ne uităm la ce ați prezentat puțin mai devreme, cum s-au risipit banii și nu vreau să folosesc termenul de furat, pentru că pentru a acuza e foarte ușor.

E foarte ușor de a acuza sau risipit efectiv banii. Când am văzut cifra de 193 de miliarde a 40 de miliarde de euro împrumutați și-l văd pe dl. prim-ministru al României, care este social-democrat, de mână cu șeful Partidului Național Liberal, aceste cuvinte sunt mari. Îi văd pe amândoi că spun nu știm unde s-au dus banii. Ferească D-zeu! Vorbim de 40 de miliarde de euro și noi nu știm unde s-au dus bani...

"Zeci de companii au avut pierderi din cauza unor măsuri abuzive"

Mihaela, Covasna: În mod normal, FMI-ul am înțeles că a recomandat, deocamdată nu a stabilit FM în contact direct. Parte din ele, dacă este să ne referim la ceea ce spun vizavi de echitate, sunt îndreptățite, ca să zic cumva, în realitatea cotidiană, dar nu înțeleg mila față de multinaționale și bănci. Adică pe ei afectează un procent de 1% în schimb, pe micro-întreprinzătorii care sar de la unu la trei nu-i mai afectează. Atitudinea asta care tot timpul este exprimat la modul că ne se milă de cei care au, nu de cei care sunt cotizanți lună de lună și care în data de 25, dacă nu și-au plătit dările către stat în 26 dimineaţa au somația în poartă. În contextul în care nimeni nu a ținut cont să facă o diferență între ce înseamnă macro și micro.

În contextul în care sunt foarte multe societăți care în perioada pandemiei au trebuit să facă o multitudine de cheltuieli inutile vizavi de aceste măști, dezinfectanți, tot felul de prostii cu tot felul de aberații susținute de ordine de ministru. Inclusiv dl. Stroe a fost în perioada aia unul din miniștrii care susținea. Mi-aduc aminte că l-am văzut la televizor în boxeri, din câte știu eu, într-o ședință. Ideea este că, în principiu, nu s-a ținut cont la momentul ăla, nici atunci de micro-întreprinzător. Marea majoritate au fost loviți tot de maniera asta, n-au primit carantinați, n-au primit susținere, dar au trebuit să execute niște ordonanțe abuzive demonstrate ulterior. 

"Nu e normal să fie împovărată cu populația, cu incompetența guvernelor"

Andrei, Sfântul Gheorghe: Categoric nu! Fondul Monetar Internațional are drept singură soluție un ciocan și pentru el toate problemele sunt cuie, indiferent de țară, de abordare. Statul într-adevăr ar trebui să fie administrat și nu condus. Dacă am avea un bun administrator, ar trebui să lărgim baza de impozitare și nu să mărim impozitele. Dacă, folosindu-se banii într-un singur avion din acela minunat care se vor achiziționa, și s-ar cumpăra scanere în vămi probabil că n-am mai avea droguri intrate în țară și toată marfa de contrabandă ar fi fiscalizată. Toate legumele 10 tiruri de le sunt ai făcute cu o singură factură pe un singur TIR ar putea să fie fiscalitate. Cred că dacă am scoate o mică parte din economia neagră la suprafață, deficitul nostru s-ar micșora categoric.Nu e normal să fie împovărată cu populația, cu incompetența guvernelor.

"FMI a venit în România pentru un precontract"

Octavian, Bucureşti: Aceste măsuri nu sunt bune, deoarece noi poporul am beneficiat de pe aceste împrumuturi. Eu lucrez în comerț de cel puțin 30 de ani. Știți ce mi-a spus patronul meu? Dacă programul ar fi cu cel puțin 2 ore zilnic mai mic, nu ar mai plăti așa de mult curentul electric și multe alte lucruri. Dacă în comerț ar lucra ca un Occident, weekendul să fie comerțul închei. gândiți-vă că noi suntem o țară plină de mall-uri, supermarket, farmacii, jocuri de noroc, s-ar face o economie foarte mare. Patronii nu ar mai plăti așa de mult impozite, taxe, curent, electrice ș.a.m.d. Mă deranjează faptul că se face o diferență mare între lucrătorii de la stat și lucrătorii de la privat.

Lucian, Drobeta Turnu Severin: Eu nu știu dacă întrebarea este bine pusă, deoarece atunci când te duci să iei un împrumut de undeva, de la orice bancă, acea bancă îți pune niște condiții, ea te pune să prezinți un plan de afacere, să depui o garanție și să spui cum o să returnez banii. De aceea eu cred că și că vrem și că nu vrem noi trebuie să fim de acord cu condiții de puse de FMI. Eu cred că cei de la FMI au venit de capul lor pe aici să se plimbe prin România. Ei au venit pentru un precontract. 

Așa a fost și în 2008 tot așa s-a spus și atunci că au venit așa în plimbare și peste câteva luni s-a făcut contractul cu FMI.

"Guvernul Orban şi Guvernul Cîţu trebuie să răspundă de situaţia României de acum"

Marian, Braşov: Categoric nu! Nu le consider bune. Mă bazez totuși în continuare pe măsurile luate de ăsta, de guvern.Ce voiam să vă spun e că n-ați n-ați invitat aici pe câteva personaje care au avut un mare rol la suma aia ăsta imensă de acolo, respectiv dl.președinte Iohannis, care a favorizat toate aceste chestii, respectiv ăsta Guvernul Orban, Guvernul Cîțu ș.a.m.d. i-a încurajat, n-au luat niciun fel de măsură. După aceea, dl. Rareș Bogdan, care acuma sare la ministru de ăsta de finanțe și uită Cîțu președinte, Cîțu ministru și așa mai de mai departe și acuma cred că ar vrea să fie să fie ministru de finanțe. L-ați întrebat ce părere are? Io l-aș întreba. Nu pe noi ne întrebați pe dl. Rareș Bogdan, pe dl. Iohannis, așa ce părere are des despre aceste măsuri. Că pe noi ne-a ne-a lămurit dl. Cîțu de la momentul respectiv și dl. Orban că pe dânsul nu-l interesa, că n-avea va serviciu atunci.

Ion, Brăila: Nu sunt de acord cu ele sub nicio formă! Păi cum să crească iarăși taxe și impozite? Pentru ce cei care au condus țara până acum și cei care o conduc acum să o ducă unde se cuvine să fie? Deci măsurile sunt absolut aberante. Eu sper din suflet să nu ajungem acolo. Eu încă o dată am încredere totuși în acest guvernanți și cred că vor lua măsuri bune pentru poporul ăsta oropsit.

"Este rușinos să ajungem în această situație să ne împrumutăm de la FMI"

Marian, Ilfov: Măsurile mi se demne de studiate în amănunt pentru cei care au pricepere în activitatea economică și mai ales în administrarea economică unei țări, pentru că măsurile au și parte bună, dar și parte mai puțin bună, dar și parte, ca să zic așa, "părtinitoare". Deci, dintre măsurile care mi se par demne de studiat sunt cele care sunt legate de atenția mai mare pentru această categorie de vârsta a treia. 

La salarii vă spun clar că, având în vedere că am în familie copii care au salarii destul de mari, vreau să vă spun că având în vedere starea care este impozitul progresiv pe salarii nu mi se pare incorect.

Iar celelalte negative, cum să spun, vin într-o politică mondială, mă refer la cele legate de impozitare a companiilor, băncilor ș.a.m.d. 

Dacă nu vor găsi cum să spun pedeapsa corectă, corectă, legală în România în ziua de astăzi sau de mâine, oricum va exista o pedeapsă aplicată de divinitate, ca să nu zic ată, pentru că este rușinos.

Este rușinos să ajungem în această situație datorită faptului că atât de mulți politicieni sau cum să zic aliați au tăcut și au acceptat că acești oameni să profite de momentul și de funcția pe care a avut-o. Nu de acum de acum de 10-13 ani.  

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole