Antena 3 CNN Coronavirus Situaţie dezastruoasă la Constanţa: liste de aşteptare pentru teste COVID-19, oamenii se sufocă în case

Situaţie dezastruoasă la Constanţa: liste de aşteptare pentru teste COVID-19, oamenii se sufocă în case

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 12:20 22 Noi 2020 Modificat la 12:20 22 Noi 2020

Potrivit medicilor de familie, au fost create deja liste de aşteptare pentru cei care trebuie să fie testaţi pentru COVID-19, iar numărul acestora a ajuns la aproximativ 600.

De asemenea, durează cel puţin 6-7 zile până ce o ambulanţă ajunge la un pacient pentru a-l testa, iar de multe ori ajunge prea târziu.

Mai mult, Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa a afişat chiar la intrare un anunţ important pentru constănţeni: "Nu efectuăm testări la cerere!". Acelaşi lucru se întâmplă şi în clinicile private.

Spre exemplu, într-o astfel de clinică privată, în urmă cu o lună, erau efectuate aproximativ 400-500 de teste pe zi, iar în prezent sunt efectuate maxim 50 de teste zilnic.

Liste de aşteptare pentru teste COVID-19 la Constanţa, oamenii se sufocă în case

Medicii de familie sunt disperaţi şi au explicat că oamenii îi sună şi îi anunţă că se sufocă în case. Cei care prezintă simptome specifice infecţiei cu coronavirus nu mai sunt testaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa şi sunt puşi să sune la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita un echipaj de testare.

Această procedură a îngreunat astfel foarte mult intervenţia efectivă şi acordarea rapidă a îngrijirilor medicale oamenilor care sunt bolnavi, ba mai mult, a dus la formarea listelor de aşteptare.

"Ne mor pacienții în casă, se sufocă și nu pot fi ajutați fiindcă cei de pe ambulanță nu fac față. Sunăm și noi la 112, le spunem că avem bolnavi în stare gravă, dar ne spun că nu au ce să facă. Să le dăm noi tratament, medicii de familie, că vor ajunge și ei, nu știu când, peste 5-6 zile.

Le prescriem tratamentul fără a avea confirmarea virusului, iar dacă starea lor se agravează cei de la spital refuză să îi interneze în lipsa testului covid. E un cerc vicios al neputinței", a declarat un medic de familie pentru site-ul constantadeazi.ro.

"Problema cea mare este însă că avem pacienți care au simptome clare de COVID și care profită că nu au fost încă testați, confirmați și izolați pentru a-și rezolva problemele urgente.

Merg la Fisc, la bănci, caută să își rezolve problemele de la muncă fiindcă știu că odată confirmați vor sta în izolare 2 săptămâni. Ceea ce mi se pare cel mai periculos”, spune același medic de familie.

Coronavirus în Constanţa, 22 noiembrie 2020

Potrivit ultimului bilanţ oficial pus la dispoziţie de Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului, în judeţul Constanţa sunt raportate oficial 13.344 de cazuri de infectare cu coronavirus.

Dintre acestea, 483 au fost raportate în ultimele 24 de ore, în timp ce rata de infectare a ajuns la 6,16 infectaţi la mia de locuitori.

Din cauza acestor cifre, autorităţile au decis să plaseze sub carantină mai multe localităţi, printre care şi municipiul Constanţa.

Municipiul Constanţa a intrat în carantină vineri, 20 noiembrie 2020, ora 20.00, iar de sâmbătă, 21 noiembrie, au intrat în carantină şi localităţile Lumina, Costineşti, Techirghiol, Medgidia, Mihail Kogălnicanu, Valu lui Traian şi Agigea.

De asemenea, măsura de carantină a fost prelungită cu 14 zile şi pentru oraşul Ovidiu, primul din judeţ care a intrat în carantină din cauza numărului mare de infectări.

Etichete: COVID-19
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole