De două ori pe an, un alt stat membru preia preşedinţia UE, organizând reuniuni la nivel înalt şi mediind între statele membre pentru a se ajunge la un consens cu privire la soluţionarea unor probleme sensibile şi pentru a continua agenda blocului comunitar.
Croaţia, care în 2013 a devenit a 28-a ţară care a aderat la UE, va surperviza prima plecare a unui stat membru, Marea Britanie care va părăsi blocul la 31 ianuarie.
Dar o altă problemă importantă pe agenda preşedinţiei croate o reprezintă extinderea UE spre Est în contextul în care Franţa s-a opus în octombrie deschiderii negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania.
UE şi cele şase ţări candidate din Balcanii occidentali (Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia) ar urma să se întâlnească la un important summit la Zagreb în perioada 6-7 mai 2020.