Antena 3 CNN Actualitate Educație Consiliul Naţional al Elevilor: 'Cei cu temperatură peste 37.3 grade vor fi privaţi de dreptul a urma facultatea pentru care s-au pregătit'

Consiliul Naţional al Elevilor: 'Cei cu temperatură peste 37.3 grade vor fi privaţi de dreptul a urma facultatea pentru care s-au pregătit'

1 minut de citit Publicat la 20:00 28 Mai 2020 Modificat la 20:00 28 Mai 2020

”Atragem atenţia asupra faptului că elevii care, din varii motive, nu vor trece de triajul epidemiologic, vor fi condamnaţi la a renunţa la facultatea pe care doresc să o urmeze. În cursul zilei de ieri, reprezentanţii elevilor şi părinţilor au susţinut, în cadrul unui dialog cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca elevii înscrişi la examenul de Bacalaureat să poată susţine probele de examen după o procedură separată, într-o sală izolată şi cu subiecte de rezervă, însă acest plan a fost demontat astăzi fără o consultare a reprezentanţilor elevilor şi părinţilor. Implementarea acestei măsuri ar produce efecte dezastruoase pentru parcursul educaţional al viitorilor studenţi, fiind o măsură care încalcă principiul egalităţii de şanse. Universităţile, atât cele de pe plan naţional, cât şi cele din planul internaţional, organizează procesul de admitere în lunile iulie - august, fapt care ne demonstrează că elevii care au peste 37.3 grade temperatură vor fi trimişi direct acasă şi privaţi de dreptul a urma facultatea pentru care s-au pregătit”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor.

Ei au avansat și soluții în acest sens: susţinerea examenului de Bacalaureat într-o sală separată, izolată.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că examenele naţionale vor avea loc fizic, aşa cum au fost programate, în două sesiuni, pentru a oferi o șansă și elevilor care vor fi privați de susținerea examenelor în prima etapă, din cauza condiției medicale.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole