Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Consiliul Europei a anunţat că urmăreşte îndeaproape situaţia din România

Consiliul Europei a anunţat că urmăreşte îndeaproape situaţia din România

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 21:13 02 Feb 2017 Modificat la 21:13 02 Feb 2017

Consiliul Europei a anunţat joi că „urmăreşte îndeaproape situaţia din România”, iar secretarul general al acestei organizaţii, Thorbjorn Jagland, a luat legătura cu autorităţile române, reamintind că GRECO (structura anticorupţie a Consiliului Europei) este disponibilă pentru a oferi expertiză în situaţia actuală, relevă un comunicat de presă recepţionat de Agerpres.

Ample demonstraţii de protest au avut loc în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi în alte oraşe din România după ce guvernul român a adoptat, marţi, un proiect de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate şi o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

România a aderat la Consiliul Europei ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993. Aderarea la Consiliul Europei, organizaţie fondată pe principiile respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru valorile democraţiei şi ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană şi la NATO.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole