Un consilier local din oraşul Mioveni, care a provocat un scandal şi apoi s-a dezbrăcat în faţa poliţiştilor şi le-a adresat injurii, este cercetat penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Precizarea a fost făcută marţi de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, în urma difuzării unor imagini cu incidentele produse în data de 5 iunie.
"Referitor la imaginile apărute în spaţiul public privind intervenţia poliţiştilor din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni, (...) la o sesizare primită prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, vă informăm că, în urma intervenţiei, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice", se precizează într-un punct de vedere transmis de IPJ Argeş.
Conform aceleiaşi surse, conducerea IPJ Argeş a cerut structurilor competente să verifice modul în care au intervenit poliţiştii la respectivul eveniment.
Presa locală a relatat că, în urma unui scandal provocat într-un local pe data de 5 iunie, consilierul local Bogdan Udroiu (PSD) a fost condus la sediul Poliţiei Mioveni.
În înregistrările difuzate marţi se vede cum consilierul local le adresează injurii poliţiştilor şi se dezbracă în faţa lor, făcând gesturi obscene. De asemenea, unul dintre agenţi susţine că a fost lovit cu pumnul în faţă.