Antena 3 CNN Economic Companii Consilierul directorului TAROM cere controale de la Guvern si Curtea de Conturi și anunță o “situație CRITICĂ“. Siguranța pasagerilor, pusă în discuție

Consilierul directorului TAROM cere controale de la Guvern si Curtea de Conturi și anunță o “situație CRITICĂ“. Siguranța pasagerilor, pusă în discuție

Georgiana Adam
5 minute de citit Publicat la 22:45 20 Iun 2022 Modificat la 22:49 20 Iun 2022

"Prezentare situație CRITICĂ TAROM și solicitare trimitere control al Curțîi de Conturi și al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii". Așa își începe consilierul Cătălin Buțu predoaria pemntru salvarea companiei aeriene, portivit stiripesurse.ro.

"Numele meu este Cătălin Buțu și, din ianuarie 2022, ocup funcția de Consilier al Directorului General al Companiei Naționale TAROM SĂ. Am peste 25 de ani de experiență în domeniul aviatic ocupând istoric funcțîi de management în companii din și din afară României. În compania TAROM am fost format de la vârstă de 19 ani și am avansat, trecând prin toate etapele necesare până la funcția de Șef escală BEIJING, PRC. Fac acest preambul pentru a sublinia că personal consider că următoarele pot fi asumate și considerate o opinie avizată.

Motivul acestei prezentări este escaladarea la un nível fără precedent al problemelor cu care se confruntă compania ducând nu doar la riscul unui colaps financiar cauzat de pierderile zilnice ci la punerea în discuție a siguranței pasagerilor la bordul aeronavelor TAROM.

Vă solicit prin prezenta adresă analiza de urgență și impunerea măsurilor care sunt necesare pentru stabilizarea TAROM, impunerea aceastora, calcularea prejudiciilor și începerea demersurilor de recuperare a acestora de la persoanele responsabile.

În anul 2019 s-a demarat planul de restructurare al companiei, PWC fiind compania desemnată pentru audit și implementare măsuri. Planul nu a fost prezentat în intern acest fapt lăsând loc de speculații, angajații buni au părăsit compania iar cei rămași, încă subiect al evaluărilor, pur și simplu stau și aștepta o decizie fără a mai fi motivați să lucreze. Deprofesionalizarea este la nível ridicat pentru că nu s-au mai efectuat cursuri de pregătire iar din extern aparent nu se pot face recrutări. Acest fapt a dus la lipsa de personal în departamente cheie (zbor, tehnic, operațional, achiziții).

Angajații rămași sunt posesorii unei mentalități învechite incapabili să se adaptateze la trendul pieții

Activitatea directorului general este aproape imposibilă, singurele decizii de numire pe funcții fiind pur și simplu compromisuri, răul mai puțin rău. Angajații rămași sunt posesorii unei mentalități învechite incapabili să se adaptateze la trendul pieții. În fapt lipsa de informare și caracterul la nível personal ii face incapabili să fie productivi. Numărul lor însă blochează efectiv activitatea companiei și a celor care mai vor să încerce soluții.

Revenirea rapidă la activitate după pandemia Covid a creat mari dificultăți TUTUROR operatorilor iar TAROM se confruntă cu probleme similare dar suntem însă într-un moment în care se pot recupera pierderile cu măsurile potrivite. TAROM din păcate este spectator pasiv, într-o regresie de personal și reduceri de zboruri.

Probleme uriașe la compania TAROM, dezvăluite de consilierul directorului

Exemple:

- cursele regulate pierd istoric, este un fapt, nu EXISTĂ un mod de calcul al costurilor coerent care să aibă că baza ACMI, calculul este făcut prin comparație a costurilor istorice și cu alte companii rivale. În egală măsură, cursele charter sînt încărcate discreționar și cu pierderile de la cursele regulate făcând practic posibilă vânzarea lor doar în situații de excepție când clienții nu au soluții. Brandul TAROM care vinde și inspiră încredere nu este folosit deloc.

- modalitatea de calcul a costurilor (ACMI) este greșită și se folosesc că reper anii precedenți rezultând la final de un alt rezultat. Acest lucru duce la teamă de a semna contracte și de a se asuma aceste zboruri.

- planul de zbor pe sezonul de vara necesită aproximativ 220 însoțitori bord în prezent mai avem cca 180. În week-endul abia trecut un număr de 24 de însoțitori cabina au declarat concediu medical sau inapt. Pierderile cauzate de anulări depășesc 1 milion de euro. Motivele reale sunt ascunse chiar și față de directorul general.

- conform planului de restructurare aeronavele de tip A318 vor fi retrase din flota în acest an, efectul asupra resursei umane a fost că un număr semnificativ de piloți au plecat deja nemaiașteptând sfârșitul de an, lăsând fără soluții de planificare la zbor. Deci avem aeronave dar nu piloți. Nu este demarată procedura de recrutare. Mențiunea pe aceste subiect este că resursă de piloți și personal certificat tehnic este cea mai prețioasă, timpul de formare fiind de peste 3 ani.

- din lipsa personal departamentul achiziții lucrează în regim 8-16. Activitatea achiziții este H24 având în vedere că piesele care se strică nu au program. O piesă necesară în weekend se comandă abia în lunea următoare. Conform CE 263 penalizările pentru întârzieri încep de la 250euro/pasager. Un avion transporta în medie cca 400 pasageri zilnic.

- flota Tarom este utilizată la o capacitate redusă discreționar din perspectiva locurilor diponibile în cabina. EX Boeing 737-700 curent 116 locuri, capacitate de la producător 144 locuri. Un calcul al direcției comerciale arată venituri de 35.000euro pe săptămâna per avion la um cost de modificare a configurației de maxim 150.000 Euro.

- capabilitățile TAROM sunt folosite doar în intern un exemplu fiind hangarul TAROM , singurul de altfel pe aeroportul Otopeni. Acest hangar ar putea oferi servicii către toți operatorii și genera un profit uriaș. Alți operatori își mută pe alte aeroporturi aeronave cu costuri considerabile când ar putea să beneficieaze de serviciile TAROM.

NIMIC nu se dorește a fi semnat și se BLOCHEAZĂ intern motivând proceduri interne existente

De la angajare am prezentat o serie de oportunități unde TAROM poate dezvoltă colaborări imediate cu beneficii reale. Menționez următoarele:

- semnare de contracte de tip ACMI (airline - airline) unde efortul operațional este transferat către client, TAROM beneficiind de plata în avans a ACMI, deci predictibilitate pe venituri

- extinderea capabilităților tehnice MRO TAROM pe baza Otopeni pentru servicii de întreținere tehnice baza și linie către operatori .

- folosirea licenței de operator aerian (AOC) - Tarom pentru hosting aeronave și operarea lor în comun în proiecte de charter șal/și pe rute long hăul.

Deși există contracte semnate și scrisori de intenție de la parteneri reputabili NIMIC nu se dorește a fi semnat și se BLOCHEAZĂ intern motivând proceduri interne existente.

Va rog că măsuri urgențe să dispuneți un control asupra:

- modului de calcul al costurilor la cursele regulate.

- modului de calcul ACMI pentru cursele regulate

- modul în care se înregistrează costurile, fiind întârzieri de peste 3 luni

- modului în care se prioritizează soluțiile comerciale în caz de iregularități de zbor un exemplu clar fiind cursele de Hurgada din acest weekend unde peste 800 pasageri au fost aduși în țară cu alte companii, cu întârzieri de peste 10 ore, pentru că direcția comercială TAROM a prioritizat cursele regulate care aduc pierderi.

Pierderile de venituri, penalizările și imaginea pierdută sînt la acest moment de peste 2 milioane EURO.

- modului în care se semnează contractele, necesitatea notelor de fundamentare solicitate intern și prezentate că fiind obligatorii să aibă aviz de la un număr ilogic de persoane din companie, acest lucru ducând la blocaje discreționare și/sau întârzieri în decizii. Un exemplu este faptul că departamentul comercial și financiar folosesc serviciile unui jurist altul decât cel cu drept de semnătură.

- organigramei și a lanțului decizional

Cu asumarea a ceea ce am pus în pagină, ca fiind realitate, va informez că tot ce nu este operare regulată este pur și simplu BLOCATĂ cu pierderi pe care va rog pe dumneavoastră să le evaluați”.

Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole