Antena 3 CNN International News Congresul SUA votează îndepărtarea statuii unui judecător care a scris că "negrii cu strămoși sclavi nu pot fi cetățeni"

Congresul SUA votează îndepărtarea statuii unui judecător care a scris că "negrii cu strămoși sclavi nu pot fi cetățeni"

Camera Reprezentanților din Congresul american se pregătea să adopte, marți, legislația care obligă la îndepărtarea statuilor confederate de la Capitoliu.

de Adrian Iclozan    |   

Camera, dominată de reprezentanți ai Partidului Democrat, a mai adoptat textul referitor la statui și în legislatura precedentă.

Atunci legea a fost blocată în Senat, controlat de republicani la momentul respectiv.

În prezent, democrații dispun de o majoritate fragilă în Senat și au nevoie de 60 de voturi pentru a o adopta, după votul din Cameră.

Atacul asupra Capitoliului, argument pentru susținerea legii anti-statui

În susținerea legii și în sprijinul îndepărtării statuilor, democrații au invocat faptul că la atacul din 6 ianuarie, asupra Capitoliului, susținătorii fostului președinte Donald Trump au defilat cu steaguri ale Confederației sudiste și alte simboluri care incită la ură.

"Pe 6 ianuarie, am simțit dezbinarea steagurilor de luptă confederate, fluturate în Capitoliul Statelor Unite. Cu toate acestea, în această clădire sacră sunt încă vestigii care glorifică oamenii și mișcarea care au îmbrățișat acel steag și au căutat să dezbine și să distrugă măreața noastră țară. Această lege va îndepărta aceste simboluri comemorative din locurile de onoare și va dovedi că noi, ca americani, nu îi celebrăm pe cei care au căutat să ne dezbine", a declarat reprezentantul democrat James Clyburn.

Textul legislativ prevede înlăturarea bustului fostului judecător-șef al Curții Supreme a SUA, Roger B. Taney.

Acesta a redactat decizia în cazul Dred Scott din 1857.

Pe lista neagră, bustul judecătorului care a spus că "negrii cu strămoși sclavi nu pot fi cetățeni"

Decizia prevede că "un negru ai căror strămoși au fost aduși în SUA și  vânduți ca sclavi, indiferent dacă este sclav sau liber, nu poate fi considerat cetățean american".

Decizia și-a pierdut puterea de precedent juridic după Războiul de Secesiune, în urma căruia sclavia a fost abolită în SUA.

În locul bustului lui Taney ar urma să fie amplasat bustul lui Thurgood Marshall, primul judecător de culoare de la Curtea Supremă a SUA.

De asemenea, ar urma să fie înlăturate statuile președintelui și vice-președintelui confederat, Jefferson Davis și John C. Calhoun și cele ale guvernatorului din Carolina de Nord, Charles Brantley Aycock, și senatorului de Arkansas, James Paul Clarke, susținători ai sistemului sclavagist, ai segregației și supremației rasei albe.

Statuile vor fi restituite statelor federale care le-au trimis la Capitoliu iar arhitectului i se va cere să identifice eventuale alte statui ale celor care au servit în cadrul Confederației, notează presa internațională.

Democrații încearcă, de ani de zile, să înlăture din clădirea legislativului american simbolurile confederate și și-au intensificat eforturile anul trecut, după ce SUA au cunoscut protestele masive de condamnare a brutalității și rasismului poliției americane, în urma decesului afro-americanului George Floyd.

Subiecte în articol: Roger Taney statui confederate
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un val de căldură cuprinde România. ANM a emis avertizare cod galben