13 șefi de stat și reprezentați din 44 de state au ajuns la București pentru Congresul PPE. Găzduită de liberali, reuniunea se desfășoară pe parcursul a două zile.
Șefii marilor instituții europene vin în Capitală, unde vor lua decizii importante la Congresul PPE. Este vorba despre vizita șefei Comisiei Europene, Ursula von Der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea Popularilor Europeni, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a PPE.
În GALERIA FOTO puteți urmări mai multe imagini de la Congresul PPE la București.
[GAL layout="5"]Strategia popularilor europeni pentru alegerile din iunie, precum și desemnarea Ursulei von Der Leyen drept candidat la șefia Comisiei Europene, sunt deciziile așteptate de la această reuniune.
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, cel care s-a împotrivit aderării României la Spațiul Schengen, este prezent la București.
Update 20:40 - Partidul Popular European a adoptat miercuri în unanimitate, în cadrul congresului său de la Bucureşti, manifestul care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen, după ce delegaţia austriacă a Partidului Popular la putere a renunţat să mai voteze împotrivă.
"Surpriză la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti. Delegaţia austriacă nu a mai votat împotriva manifestului electoral al Partidului Popular European care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen. Manifestul a fost adoptat în unanimitate. Acest vot arată că blocajul a fost depăşit şi că, chiar dacă au existat dificultăţi, le vom depăşi şi vom obţine aderarea deplina a României la spaţiul Schengen", a declarat miercuri seară eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al PPE, într-un comunicat de presă.
În manifestul adoptat de PPE se menţionează că "avem nevoie de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre".
"Trebuie să reparăm spaţiul Schengen, care este în prezent disfuncţional, în special prin consolidarea în continuare a protecţiei frontierelor externe ale UE şi prin prevenirea migraţiei ilegale către Europa, pentru a avea un spaţiu Schengen sigur şi complet, fără controale la frontierele interne", mai pledează documentul intern al formaţiunii paneuropene.
Mai devreme, în cadrul conferinţei de presă comune susţinute în deschiderea Congresului PPE, Manfred Weber a recunoscut că există o "provocare austriacă" şi a precizat că "în PPE avem opinii diferite asupra unora dintre chestiuni şi este absolut democratic să le exprimăm".
"Un lucru vreau să-l transmit cu claritate: PPE sprijină extinderea deplină a spaţiului Schengen, astfel că România şi Bulgaria ar trebui să adere imediat la zona Schengen, respectă toate criteriile", a subliniat Manfred Weber în cadrul conferinţei de presă susţinute la începerea Congresului PPE, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
De asemenea, Manfred Weber a ţinut să îi felicite pe "prietenii" români pentru aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene de la 31 martie.
"Primul pas este acum aderarea cu frontierele maritime şi aeriene şi vrem să vedem România şi Bulgaria aderând cât de repede la zona Schengen. PPE ca partid este clar asupra acestui lucru", a subliniat liderul PPE.
El s-a folosit de prilej să le ceară şi socialiştilor din Austria să ia în considerare o schimbare a opiniei "pentru că şi ei se opun acordării accesului deplin al României şi Bulgariei la Schengen". "Deci avem o provocare austriacă în faţa noastră, trebuie să convingem toate partidele", a mai spus Weber.
Update 18:30 Lideri de guvern şi de opoziţie din Europa de Est au făcut apel miercuri, în prima zi a Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Bucureşti, la intensificarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv prin oferirea de noi arme, şi a luptei împotriva Rusiei conduse de preşedintele Vladimir Putin, considerând că o eventuală victorie a Moscovei în război ar reprezenta o ameninţare pentru securitatea europeană şi globală.
"Noi, europenii, ne confruntăm în prezent cu cele mai mari ameninţări şi pericole geopolitice la adresa securităţii noastre, a modului nostru de viaţă, a principiilor şi valorilor democratice de după cel de-Al Doilea Război Mondial. În momentul de faţă avem un privilegiu uriaş de a nu fi în primele linii ale frontului, sub domnia gloanţelor, bombelor şi rachetelor, şi în primele rânduri de tranşee. Acest privilegiu ne este adus de sacrificiile eroice ale ucrainenilor, atât militari, cât şi civili, bărbaţi şi femei, copii şi vârstnici", a declarat şefa guvernului lituanian, Ingrida Simonyte, în cadrul Congresului PPE de la Bucureşti.
Update 17:40 Simpatizanți și membri ai partidului AUR protestează miercuri, la centrul Romexpo din București, unde are loc Congresul Partidului Popularilor Europeni (PPE). Șeful partidului, George Simion, și mai mulți susținători au încercat să forțeze intrarea în clădire, dar au fost opriți de jandarmi.
Update 17:25 Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, miercuri, că, atât timp cât aleşii locali, europeni sau naţionali vor avea ca prioritate absolută preocuparea de a servi interesul public major, vor ieşi câştigători în alegeri.
El a participat miercuri, în cadrul Congresului Partidului Popularilor Europeni care are loc la Bucureşti, la o dezbatere privind "vocea" satelor, municipiilor şi regiunilor.
"Mulţumesc pentru această invitaţie, (...) pentru faptul că se permite autorităţilor locale şi regionale să arate că sunt parte a acestei mari familii a partidului nostru şi că împreună am reuşit şi vom reuşi şi în alegerile europarlamentare care urmează, dând viitor şi partidului nostru şi Uniunii Europene. De aceea, acest manifest pe care-l vom discuta şi vota reprezintă, practic, esenţa fiecărei entităţi din această Europă", a transmis Boc.
Update 17:00 - Preşedintele PPE, Manfred Weber, a avut un mesaj pentru șeful PNL, Nicolae Ciucă.
Întrebat despre posibila candidatură a lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale și despre alianța PNL-PSD, a răspuns:
"Îl văd pe Nicolae ca pe un adevărat prieten bun. Cu abilitățile sale de lider conduce acum puternic partidul. Îi mulțumesc pentru acest tip de leadership.
Si cu relațiile sale puternice la nivel european în perioada in care a fost prim-ministru, a arătat că poate aduce o incredibilă dezvoltare economică a României. Rezultatele leadershipului sunt pentru oamenii din Romania, le pot simți. Așa că felicitări pentru ce a făcut."
Update 16:30 - Elemente din cadrul întrevederii dintre președintele PNL Nicolae Ciucă și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - surse
- Președintele PNL Nicolae Ciucă a militat pentru susținerea integrării depline în spațiul Schengen a României, cât mai curând posibil.
- În cadrul întrevederii, Ursula von der Leyen a apreciat măsurile luate de România în vederea protejării frontiere externe.
- Nicoale Ciucă a reiterat angajamentul României de implementare a tuturor măsurilor din PNRR în vederea continuării obțineriii tranșelor din PNRR cât mai repede posibil si s-au evidențiat progresele la nivel tehnic.
- Despre Republica Moldova, Nicolae Ciucă a subliniat nevoia integrării rapide a deciziei luate în unanimitate de integrare a Republicii Moldova și Ucrainei și a salutat decizia luată săptămâna aceasta pentru stabilirea cadrului de negociere.
De asemenea, președintele Nicolae Ciucă a întărit angajamentul ferm de susținere a Ucrainei.Ursula von der Leyen a apreciat în mod deosebit tot sprijinul oferit de România Ucrainei și faptul că am fost acolo din prima zi oferind tot suportul poporului ucrainean.
Update 15:00 Adina Vălean, Comisarul European pentru Transport, a participat, astăzi, la Congresul PPE de la Bucureşti, ocazie cu care a declarat că transportatorii europeni au renunţat la proteste, după ce acordurile de tranzit ale transporturilor din Ucraina şi Republica Moldova au fost adoptate.
Adina Vălean a fost invitată în ministudioul Antena 3 CNN de la Congresul PPE, acolo unde a vorbit despre protesul transportatorilor, dar şi despre soluţiile implementate în acorduri.
Update 14.00. Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a susţinut, astăzi, o conferinţă comună cu Manfred Weber, preşedintele Partidului Popular European (PPE), în deschiderea Congresului PPE de la Bucureşti. Conferinţa, care a marcat începutul Congresului PPE de la Bucureşti, a fost iniţiată de Manfred Weber, preşedintele PPE.
Update 13.30. Daniel Buda, europarlamentar PNL şi vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, a fost prezent, astăzi, în ministudioul Antena 3 CNN de la Congresul PPE, ocazie cu care a vorbit despre protestul fermierilor, dar şi despre soluţiile propuse de PPE.
Totodată, europarlamentarul a vorbit şi despre produsele din Ucraina, care intră la negru pe piaţa din România şi, implicit, pe piaţa europeană.
"Am întrebat şi eu autorităţile naţionale legat de ce înseamnă această chestiune care este în spaţiul public. Din punct de vedere al documentelor oficiale, nu a intrat niciun kilogram de grâu, niciun kilogram de alt produs care este supus licenţierii. Faptul că sunt aceste discuţii în spaţiul public, că vin pe alte rute, sunt lucruri pe care le avem în vedere, dar în momentul de faţă nu avem licenţiată nicio cantitate de grâu sau de porumb care se vinde din Ucraina în Uniunea Europeană", a mai explicat Daniel Buda.
Update 12:30 Miza alegerilor din iunie este păstrarea într-o poziție fruntașă a forțelor pro-europene, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după o întâlnire cu președintele parlamentului European, Roberta Metsola.
"M-am revăzut astăzi (miercuri - n.r.) la București cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, care participă la congresul PPE. Ideea principală a discuției a fost strategia pentru următoarele alegeri europarlamentare. Ca populari europeni, credem că aceasta va fi cea mai bună evaluare a modului în care instituțiile europene abordează problemele curente”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.
El adaugă că, în ultimii ani, "în Europa a crescut un val de politicieni și formațiuni extremiste, cu un discurs anti-european".
Update 11:30 "Extremismul este forța politică care poate pune în pericol viitorul Europei, viitorul democratic al Europei", spune Emil Boc. El afirmă că liberalii trebuie să facă tot ce le stă în putință "pentru a ține extremismul la ușă".
"Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a ține extremismul la ușă și nu în interiorul procesului democratic fundamental.
Primarii din Europa au demonstrat că pot ține extremismul deoparte", spune primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc (PNL) în timpul unei conferințe organizate în timpul congresului PPE.
Update 10:30. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a purtat un dialog deschis cu tinerii români. Evenimentul s-a desfășurat în această dimineață la Opera din București.
Printre dintre participanții înscriși la dialog, mulți erau studenți ai instituțiilor de învățământ superior din Capitală. În fața acestora, Metsola a subliniat importanța participării la vot într-un sistem democratic.
"Nu renunțați să votați, pentru că va vota altcineva în locul vostru. În lume, sunt mulți oameni care nu-și pot alege liderii. Dar dumneavoastră nu sunteți în această situație.
Nu renunțați la dreptul de a vota, pentru că va vota altcineva în locul vostru și nu veți avea ceea ce vă doriți", a declarat Roberta Metsola, în contextul în care românii sunt chemați, anul acesta, la urne pentru a-şi desemna europarlamentarii, aleșii locali, președintele și membrii forului legislativ.
Președinta Parlamentului european a adăugat că în țara sa natală, Malta, se votează de la 16 ani și că ea speră că fiul său va merge, anul acesta, la vot.
Roberta Metsola: "Spațiul Schengen nu este complet fără România"
Ea a fost întrebată despre demersurile întreprinse pentru ca România să adere la Spațiul Schengen nu doar din punct de vedere al frontierelor aeriene, ci și terestru.
"Spațiul Schengen nu va fi complet decât atunci când România va fi parte din el. Aveți numeroși suporteri.
Aseară, când am ajuns în București, a trebuit să prezint pașaportul și mi-am dat seama că voi trebuie să faceți asta de fiecare dată", a răspuns Roberta Metsola.
Ea urmează să participe, alături de alți lideri politici, la Congresul Partidului Popular European, care se desfășoară astăzi și mâine la București.