Antena 3 CNN Actualitate Congresul mondial pentru studiul comparat al civilizaţiilor, organizat la Bucureşti

Congresul mondial pentru studiul comparat al civilizaţiilor, organizat la Bucureşti

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:59 04 Iul 2023 Modificat la 10:33 06 Iul 2023

Desfăşurat în cadrul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, prima ediţie a congresului mondial pentru studiul comparat al civilizaţiilor a reunit profesori universitari şi doctori de pe întreg mapamondul.

Organizatorii au decis ca fiecare ediţie să fie marcată cu acordarea unui titlu de Doctor Honoris Causa, iar anul acesta, familia de doctoranzi ai universităţii a fost întregită de Katherine Fleming, rector emeritus la New York University (NYU) şi preşedinte/CEO la Paul Getty Trust din Los Angeles.

"Cu această ocazie, după ce Excelenţa Sa şi-a dat cuvântarea de o deosebită profunzime încărcată de înţelepciune privitoare la cum gândim trecutul, a avut loc şi festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa", a declarat Corina Dumitrescu, fondator al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir.

Katherine Fleming nu a fost aleasă întâmplător. Este unul dintre cei mai cunoscuţi istorici din New York. Ea este specializată pe cultura şi populaţia greacă, iar unii spun că a devenit şi cea mai puternică femeie din lumea muzeelor americane.

"Foarte interesant, idei foarte noi. Mi se pare esenţial să aduci împreună oameni din diferite domenii, foarte diferite, medical, social, inginerie, informatică, politică şi să discuţi despre prezent şi viitor. Mi se pare o idee foarte actuală, foarte bună, şi cred că aceasta este esenţa acestui congres", a precizat Anca Grosu, director clinică Universitatea Freiburg.

Totodată, aceasta a ţinut să menţioneze la finalul evenimentului, faptul că la nivel mondial astfel de congrese sunt o obişnuinţă pentru instituţiile de învăţământ private.

"Ies dintr-un sistem de învăţământ superior care are instituţii publice şi private existente cot la cot. Acesta este unul dintre motivele pentru care sunt încântată că există această instituţie. Instituţiile private au, într-un fel, mai multă libertate decât instituţiile publice, dar chiar cred că combinaţia dintre ambele în acelaşi sistem educaţional îl face cu adevărat deosebit de bogat", a explicat Katherine Fleming.

Acest prim congres a fost organizat în onoarea lui Dimitrie Cantemir. Anul acesta s-au împlinit 350 de ani de la naşterea sa, precum şi trei secole de la moartea acestuia.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole