Antena 3 CNN Externe Confruntat cu o defecţiune, un Boeing şi-a golit rezervoarele cu carburant peste o şcoală. Zeci de copii au fost afectați - VIDEO

Confruntat cu o defecţiune, un Boeing şi-a golit rezervoarele cu carburant peste o şcoală. Zeci de copii au fost afectați - VIDEO

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 23:23 15 Ian 2020 Modificat la 23:23 15 Ian 2020

Zborul Delta 89, un Boeing 777 cu destinaţia Shanghai a avut probleme la un motor la scurt timp după decolare, situaţie ce a forţat aparatul să se întoarcă pe aeroportul din Los Angeles.

Aeronava a aterizat fără probleme în jurul orei locale 12:00, dar înainte de aceasta a aruncat carburant - „aşa cum prevede procedura normală” - cu scopul de a uşura avionul în vederea unei aterizări de urgenţă, a asigurat un purtător de cuvânt al Delta Air Lines.

Carburantul a căzut mai ales peste o şcoală elementară din Cudahy, la 25 km est de aeroport. Serviciile de intervenţie rapidă care au sosit imediat la locul incidentului au acordat asistenţă unui număr de circa 20 de copii şi 11 adulţi care s-au plâns de iritaţii ale pielii sau de probleme respiratorii.

Agenţia americană pentru aviaţia civilă, FAA, a anunţat pe Twitter că a deschis o anchetă cu privire la acest incident.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole