Antena 3 CNN Externe Confruntări violente între găști într-o închisoare din Ecuador: 29 de morți și 48 de răniți

Confruntări violente între găști într-o închisoare din Ecuador: 29 de morți și 48 de răniți

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 10:31 29 Sep 2021 Modificat la 10:31 29 Sep 2021

Aceste violenţe au făcut „24 de morţi şi 42 de răniţi”, a anunţat pe Twitter guvernatorul provinciei de coastă Guayas – unde se află închisoarea şi a cărei capitală este Guayaquil – citând un responsabil local al poliţiei, comandantul Fausto Buenano. Acesta a fost doar bilanțul preliminar.

Procurorul general al Ecuadorului a scris pe Twitter că anchetează moartea a 29 de deținuți din penitenciarul Litoral din orașul Guayaquil. Șase dintre ei au fost decapitați.

Anul acesta, confruntările dintre bandele rivale din închisori au făcut peste 100 de victime.

Guayaquil, cel mai mare port al Ecuadorului, este nodul principal de export a cocainei, în special către SUA.

Săptămâna trecută, poliția a confiscat într-una din închisorile din oraș două pistoale, un revolver, 500 de gloanțe, o grenadă de mână, câteva cuțite, dinamită și explozive.

Acum două săptămâni, Închisoarea numărul 4 din Guayaquil a fost atacată cu drone în cadrul unui ”război al cartelurilor”, potrivit autorităților locale. Nimeni nu a fost rănit, informează Free Malaysia Today.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole