Antena 3 CNN Externe Confruntări armate în India. Mai multe persoane au fost ucise

Confruntări armate în India. Mai multe persoane au fost ucise

1 minut de citit Publicat la 17:55 15 Aug 2016 Modificat la 17:55 15 Aug 2016

 Confruntări armate s-au soldat cu cinci morţi luni în mai multe locuri din Kashmir, chiar de Ziua independenţei Indiei, ai indicat responsabili militari indieni, conform AFP. 

Un comandant indian şi patru presupuşi rebeli au fost ucişi, potrivit acestora. 

Comandantul paramilitar a fost ucis într-o ambuscadă în apropiere de oraşul Srinagar în Kashmir, regiune disputată de India şi Pakistan, a declarat pentru AFP un responsabil al forţelor centrale de rezervă ale poliţiei indiene CRPF. 

Doi presupuşi militanţi separatişti au fost ucişi în luptele care au urmat ambuscadei, în cursul cărora alte nouă persoane au fost rănite. 

Responsabilul CRPF a indicat că identităţile militanţilor nu au fost dezvăluite, dar a precizat că aceştia "nu erau localnici", ceea ce în India se subînţelege adesea că ar fi vorba despre cetăţeni pakistanezi. 

În acelaşi timp, doi rebeli au fost ucişi în alte lupte în apropierea frontierei între India şi Pakistan, lângă Uri, în nord, a informat un purtător de cuvânt al armatei indiene. 

Kashmirul indian este scena unor confruntări şi manifestaţii cvasicotidiene împotriva puterii indiene după moartea liderului islamic Burhan Wani, ucis în iulie de forţele guvernamentale. Restricţii de circulaţie au fost impuse din 9 iulie asupra unor mari părţi din acest teritoriu. 

India şi-a anunţat independenţa în 15 august 1947. Pakistanul şi India îşi dispută Kashmirul de atunci, fiecare dintre cele două ţări revendicând această regiune muntoasă în integralitatea sa. Grupuri rebele combat trupele indiene desfăşurate în regiune pentru a obţine independenţa şi apropierea de Pakistan. Aceste confruntări au făcut zeci de mii de morţi. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole