Antena 3 CNN Actualitate Securitatea regiunii Mării Negre, discutată la Bucureşti. Cel mai important om al lui Zelenski vine în România!

Securitatea regiunii Mării Negre, discutată la Bucureşti. Cel mai important om al lui Zelenski vine în România!

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 23:59 12 Apr 2023 Modificat la 00:05 13 Apr 2023

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu găzduieşte joi, 13 aprilie 2023, împreună cu ministrul apărării al României Angel Tîlvăr, prima Conferință privind Securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaționale Crimeeaorganizată de Ministerele Afacerilor Externe şi ale Apărării din România și Ucraina, în parteneriat cu Centrul pentru Strategii de Apărare al Ucrainei.

rima Conferință privind Securitatea regiunii Mării Negre a fost anunțată luna trecută de ministrul Bogdan Aurescu la reuniunea miniștrilor de externe din UE, și promovată ulterior la nivelul miniștrilor de externe din formatul „București 9” și în cadrul ministerialei de externe a NATO.

Acesta este primul eveniment de asemenea amploare dedicat Mării Negre co-organizat de România și Ucraina.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va găzdui în aceeași zi și a doua reuniune a Trilateralei România – Ucraina – Republica Moldova la nivel de ministere de externe, care va fi axată pe teme de securitate și va beneficia de participarea miniștrilor apărării din cele trei state.

La reuniune vor mai lua parte ministrul apărării al României Angel Tîlvăr, ministrul apărării al Ucrainei Oleksii Reznikov, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova Nicu Popescu, ministrul apărării al Republicii Moldova Anatolie Nosatîi și primul adjunct al ministrului de externe al Ucrainei, Emine Dzapharova.

Ministrul Dmytro Kuleba nu mai poate efectua deplasarea la București, din cauza evoluțiilor de ultimă oră legate de cursul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă, urmând să participe online la Conferința privind Securitatea Mării Negre.

Prima Conferință privind Securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaționale Crimeea reprezintă o ocazie importantă de evaluare a impactului multidimensional al războiului de agresiune al Rusiei și își propune să dezbată, împreună cu statele din regiune și partenerii internaționali, soluții pentru securizarea regiunii Mării Negre, transmite MAE într-un comunicat.

Totodată, evenimentul urmărește identificarea de soluții pentru intensificarea cooperării practice în domeniul securității între statele riverane Mării Negre. Aspecte legate de războiul informațional și atacurile cibernetice vor fi, de asemenea, abordate prioritar.

Delegații străine din peste 20 de state și organizații internaționale

La reuniune vor participa miniștri de Externe și ai Apărării, șefi de instituții internaționale, oficiali guvernamentali și experți independenți implicați în Platforma Internațională Crimeea.

Vor fi prezente delegații străine din peste 20 de state și organizații internaționale, la nivel de ministru, secretar de stat sau alți înalți oficiali (precum Ucraina, Republica Moldova, Germania, Franța, Lituania, Letonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Luxemburg, Finlanda, Olanda, Muntenegru, R. Macedonia de Nord, Georgia, NATO (secretarul general adjunct), Consiliul Europei (secretarul general), Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM (secretarul general)).

De asemenea, miniștri de externe și reprezentanți de înalt nivel din alte 7 țări și organizații internaționale vor interveni online (Suedia, Grecia, Spania, Japonia, Australia, Guatemala, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – OSCE (secretarul general)). O serie de delegații străine vor fi reprezentate prin ambasadele lor de la București. În total, peste 250 de reprezentanți din 30 de țări vor participa la Conferință.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va deschide, împreună cu omologul său ucrainean Dmytro Kuleba (online), alături de ministrul român al apărării naționale, Angel Tîlvăr, respectiv ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, lucrările conferinței.

Totodată, șeful diplomației române, împreună cu miniștrii apărării din România și Ucraina, și ministrul adjunct de externe Emine Dzapharova, alături de secretarul general adjunct al NATO și ministrul de externe din Republica Moldova, vor participa la ultimul panel al Conferinței care va aborda tema „Configurația viitoare. Care este viitorul securității regionale în regiunile Mării Negre și Mării Azov? Către o strategie euroatlantică pentru o regiune stabilă, sigură și prosperă a Mării Negre” („Future Configuration. What is the future of the regional security in the Black Sea and Azov Sea regions. Towards a Euro-Atlantic strategy for a stable, secure and prosperous Black Sea region").

Cu acest prilej, în cadrul intervențiilor sale, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va prezenta eforturile deosebite depuse de țara noastră în sprijinul Ucrainei, precum și pentru partenerii cei mai afectați de deteriorarea situației de securitate în regiune și de presiunile Rusiei, în primul rând Republica Moldova.

Totodată, va pleda pentru un angajament strategic, coordonat și consecvent al aliaților din comunitatea transatlantică în regiunea Mării Negre și în sprijinul statelor din zonă, având în vedere importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea regională și euroatlantică, precum și mizele pentru ordinea internațională bazată pe reguli.

România, rol-cheie în ecuația regională de securitate

Ministrul român va arăta rolul-cheie jucat de România în ecuația regională de securitate și se va referi la importanța cooperării și menținerii unității transatlantice în gestionarea efectelor agresiunii ruse la adresa Ucrainei.

În cadrul dezbaterilor din marja Conferinței privind Securitatea Mării Negre va fi subliniată, totodată, perspectiva de integrare europeană și euroatlantică a partenerilor din regiune și avansarea oportunităților de dezvoltare economică și conectare a regiunii cu spațiul UE și NATO, promovarea și apărarea valorilor democratice, a statului de drept și urmărirea consecventă a soluționării conflictelor prelungite din regiune.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va aborda și modalități de consolidare a descurajării și apărării, a securității infrastructurii critice și a rezilienței, măsuri pentru consolidarea securității regionale energetice și alimentare, precum și a legăturilor economice în regiunea Mării Negre. Se va raporta, astfel, la viitorul securității în regiune, evidențiind prioritatea României de a transforma Marea Neagră într-o regiune de pace și prosperitate.

Agenda celei de-a doua reuniuni de externe a Trilateralei România – Ucraina – Republica Moldova, care se va reuni împreună cu miniștrii Apărării din cele trei state, găzduită de ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, va include dezbateri privind situația de securitate din regiune, presiunile exercitate de Rusia împotriva Republicii Moldova, sprijinul NATO și al UE pentru Ucraina și Republica Moldova. De asemenea, discuțiile în acest format vor fi centrate și pe consolidarea cooperării trilaterale în domeniul consolidării capacităților de apărare ale celor două state vecine și a rezilienței capacităților acestora de apărare.

La finalul acestei reuniuni trilaterale în format externe – apărare va fi adoptată o Declarație comună care va sublinia principalele elemente ale agendei discuțiilor și a angajamentului celor trei state pentru dezvoltarea cooperării trilaterale.

Desfășurarea la București a acestor evenimente este o dovadă a rolului-cheie jucat de România în ecuația regională de securitate, marcată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei și de amenințările multiple, convenționale și hibride, cu care se confruntă regiunea Mării Negre.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole