Pădurile asigură habitatele necesare oamenilor și animalelor, protejează bazinele hidrografice, previn eroziunea solului și diminuează schimbările climatice. Cu toate acestea, în ciuda dependenței noastre de păduri, oamenii încă permit ca ele să dispară. Aproximativ jumătate din pădurile de pe întreg pământul au fost defrișate în ultimii ani.
De aceea, este important să existe o atenție concentrată pe dezvoltarea unor campanii menite să contribuie la protejarea pădurilor din România și din întreaga lume.
Subiectul a fost abordat și în cadrul proiectului România Inteligentă, conferinţa regională "România redevine verde - trei paşi fără întoarcere | Un nou Cod Silvic, o campanie de împădurire fără precedent, o strategie de digitalizare", la care au participat actori publici și privați implicați în acest proces.
Printre principalele teme abordate s-au numărat expunerea clară a legislației elaborate prin PNRR, respectiv Strategia Naționala pentru păduri 2030 și Codul Silvic și expunerea oportunităților rezultate din acțiunile de împădurire la nivel național prin PNRR.
Mihaela Frăsineanu, Consilier de Stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, spune că noul cod silvic joacă un rol extrem de esențial în tot acest proces al opririi defrișării pădurilor.
”Pe acest drum greu al nașterii codului silvic au existat și dezbateri după o primă punere în transparență care au fost foarte grele și foarte intense la care au participat membri ai Societății Civile, precum și administratori ai pădurilor, reprezentanți ai fondurilor de vânătoare și așa mai departe.
În momentul în care vorbim de codul silvic nu doar ca și importanță a lui, pentru gestionarea durabilă a pădurilor, pentru impactul pe care îl are o pădure sănătoasă asupra societății, dar și despre jaloanele din PNRR, pentru că trebuie să menționăm că acest cod silvic, precum și legislația sunt jaloane în PNRR, există suportul ministerelor avizatoare, dar există și suportul Parlamentului, care și-a făcut datoria atât de bine.
În altă ordine de idei, cred că tot PNRR-ul este cel care ne va pune la dispoziție fondurile necesare pentru a avea și suportul digital, dar și suportul fizic reprezentat de aparatură, de sisteme informatice, de calculatoare, de camere de supraveghere, imagini satelitare etc., și cred că încet-încet această importanță a gestionării corecte și a bazei de date, dar și a pădurii, în general, vor avea parte de alocările necesare.
E foarte important că se va reuși pentru prima dată un management eficient al pădurii, fie că vorbim despre proprietatea privată sau cea publică și vom avea parte de această pădure de care avem nevoie cu toții, nu doar comunitățile care sunt dependente de produsele din pădure.
Aș vreau să mai adaug un lucru, apropo de PNRR și de finanțări, pe lângă împăduriri și reîmpăduriri, este vorba despre creearea acelor păduri urbane, pentru că avem nevoie cu toții de un aer mult mai curat”, a declarat Mihaela Frăsineanu, Consilier de Stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.