Antena 3 CNN Conferinţe Conferinţele RO 3.0 Conferința RO 3.0. Cum poate ține educația pasul cu cele mai noi tehnologii de vârf

Conferința RO 3.0. Cum poate ține educația pasul cu cele mai noi tehnologii de vârf

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 13:30 25 Sep 2024 Modificat la 13:30 25 Sep 2024

Facultățile de la noi din țară duc educația la un alt nivel. Multe universități îi pregătesc pe studenți pentru cariera dorită, dar și pentru viitor. Digitalizarea, tehnologia de ultimă generație, metodele moderne de predare și proiectele inedite schimbă sistemul de învățământ. Universitățile nu se mai implică doar în activitatea didactică, ci și în societate, unde schimbă lucrurile în bine. 

În cadrul dezbaterii ”Educați pentru viitor”, inițiată de platforma RO 3.0, două universități prestigioase și-au prezentat realizările. 

Educație prin artă. Așa și-a propus Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București să revoluționeze învățământul. 

”Artele îți propun scenarii alternative în care tu intri în așa fel încât tu să înveți înainte. Cel mai bine ar fi să fii deja pregătit pentru situații dificile în viață”, susține Liviu Lucaci, rector UNATC.

UNATC are proiecte speciale și pentru copii și adolescenți. De exemplu teatrul pentru bac, unde liceenii pot învăța din programa pentru examen. 

”Operele literare să fie transformate într-un spectacol educațional. Ei reușesc să înțeleagă ce se întâmplă în acele opere literare”, mai spune rectorul.

Pentru că universitățile au înțeles rolul important pe care îl au în societate, UNATC vrea să se implice inclusiv în proiecte pentru combaterea consumului de droguri sau a traficului de persoane. În sprijinul societății vine și Universitatea Politehnică București, care încearcă să îi ajute pe adolescenți să își aleagă cea mai potrivită facultate. 

”Încercăm să facem și noi foarte multe lucruri, ceea ce facem acum în Politehnică, și anume felul în care aducem societatea la noi acasă, nu doar noi în societate, ci societatea la noi acasă și deschidem porțile către tineri și către copii”, susține Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice București.

Numai anul trecut, facultățile din cadrul Politehnicii au fost vizitate de 40.000 de copii, iar la admiterea din această vară au participat 9000 de absolvenți de liceu. 

”Ceea ce am văzut aici a fost mai degrabă despre ceea ce se oferă școlii din toate părțile interesate, de la mediul de afaceri, de la organizații non-guvernamentale. Și asta mă face să fiu optimist”, spune și Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației. 

Educația a devenit prioritară și pentru unele autorități locale, preocupate până nu demult doar de problemele administrative. Buzăul a dat tonul schimbărilor în învățământ și se evidențiază acum în întreaga țară și chiar în Europa.

”Am finalizat primul oraș digitalizat din România, catalog electronic, comunicare cu părinții, comunicare cu profesorii... Prima școală verde din Europa, care a fost model și pentru Ministerul Educației de a implementa acea școală verde. Am fost premiați și de francezi, și de nemți. Buzăul și-a propus pur și simplu să devină centrul național al economiei circulare din România. De asta a fost și ideea cu prima școală circulară din România”, a explicat Constantin Toma, primarul orașului Buzău. 

Școala face parte din societate, tocmai de aceea este important să să implice toți profesorii, autoritățile locale, politicienii, companiile private și ONG-urile. 

Citește mai multe din Conferinţele RO 3.0
» Citește mai multe din Conferinţele RO 3.0
TOP articole