Există în România proiecte mari care pun țara în mișcare. Ele pornesc de la viziunea unor lideri și de la efortul unor echipe care reușesc să modeleze afaceri de viitor. Câțiva dintre acești lideri au vorbit despre provocările antreprenorilor români, despre oportunitățile din sectoarele cheie ale economiei, într-un dialog față în față cu decidenții de la cel mai înalt nivel.
Conferința Națională RO 3.0 ”Investitori pentru Viitor, marile proiecte care mișcă România”, organizată de Antena 3 CNN, este locul unde cele mai bune idei au șanse să devină proiecte de dezvoltare urbană, digitalizare, reformă în energie sau sănătate.
Florin Andronescu, Co-fondator și Director Dezvoltare SANADOR, a vorbit în cadrul conferinței despre adaptarea la digitalizare și cât de mult contribuie tehnologiile noi la dezvoltarea serviciilor din domeniile-cheie.
„Despre digitalizare, despre automatizare, despre tehnologii noi. Asta vor merge automat. N-avem, noi nu ne putem opune. Este un val pe care trebuie să stăm și la care trebuie să ne adaptăm”, a declarat Florin Andronescu, Co-fondator și Director Dezvoltare SANADOR, în cadrul conferinței.
Radu Ionescu, General Manager Liberty Galați, a declarat că una dintre tehnologiile de bază, cea a hidrogenului, este încă în dezvoltare.
„Compania noastră își menține planurile de decarbonizare care au ca țintă anul 2030.
Proiectul cu hidrogenul este în felul următor: Practic, tehnologia hidrogenului este încă în dezvoltare și e greu de spus acum cât va lua până când va ajunge la un nivel de eficiență și siguranță, astfel încât să aibă sens economic. În primă fază, se ia în calcul utilizarea gazului natural în instalații care să poată fi convertită uterior pentru utilizarea hidrogenului.
Prin urmare, acesta este una din direcțiile în care văd a fi utilizat acest proiect”, a declarat Radu Ionescu, General Manager Liberty Galați.