Antena 3 CNN Politică Conferința „E.U. ești TU”. Cât de importantă e UE pentru România. Mînzatu: „Dotările din spitale există datorită banilor europeni”

Conferința „E.U. ești TU”. Cât de importantă e UE pentru România. Mînzatu: „Dotările din spitale există datorită banilor europeni”

B.C.
4 minute de citit Publicat la 18:40 30 Oct 2024 Modificat la 19:43 30 Oct 2024

Roxana Mînzatu, comisarul european desemnat al României, a fost invitată la conferința „E.U. ești TU - Reflectarea intereselor naționale în noua arhitectură politică europeană”, moderată de Sabina Iosub, jurnalist Antena 3 CNN, unde a vorbit despre importanța pe care o are faptul că România face parte din Uniunea Europeană. Ea a afirmat că „dotările din cabinetele medicale, din spitalele în care primim servicii de îngrijire sunt susținute cu bani europeni”.

„Vă salut din Strasburg, din capitala democrației europene, capitala alături de Bruxelles. Vă vorbesc în debutul acestui eveniment foarte interesant pe care îl aveți din poziția mea de membru al Parlamentului European, dar și de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, desemnat cu responsabilități în zona educației, a politicilor sociale, a ocupării și a pregătirii pentru situații de criză. Am lucrat pe ceea ce înseamnă drumul european al României încă din 2004 și v-aș împărtăși câteva gânduri despre ce poate să însemne prezența României pe scena europeană și ce poate să însemne prezența Uniunii Europene în viața noastră, în România, din perspectiva acestor două decenii de viață pe pe tărâmul fondurilor europene, ale afacerilor europene, pentru că, să știți, este opinia mea că putem contribui la proiectul comun al unei Europe puternice și a unei Românii influente într-o Europă puternică”, a declarat Roxana Mînzatu la începutul conferinței.

Comisarul a mai adăugat că, „indiferent că suntem în România, într-o comunitate locală, că activăm în București, în administrația centrală, că suntem într-o companie sau într-o asociație, într-un ONG, în mediul academic sau că suntem în Bruxelles, unde putem avea poziții de decizie sau poate să facem un training și un stagiu putem contribui în multe feluri. Eu am intrat în acest drum european al României, practic dorindu-mi să fiu parte din soluția la numeroasele probleme cu care țara noastră se confrunta, iar fondurile europene, politica de coeziune, pe care am studiat-o ca masterand, mi-au părut cea mai mare șansă pe care România o poate avea ca să își rezolve o parte din problemele pe care le avea în zona de infrastructură, că vorbim de drumuri, apă, canalizare, gestionarea deșeurilor, salubritate, un mediu curat, până la tot ceea ce înseamnă calitatea educației, accesul în educație, calitatea locurilor de muncă, tehnologia din companiile din industria românească”, a mai afirmat Mînzatu.

De asemenea, comisarul a subliniat importanța UE pentru România, dând exemplu faptul că avem programe de prevenție și analize gratuite pentru principalele boli de care românii suferă, datorită banilor europeni.

„Pentru toate mi se părea că politica de coeziune și până la urmă programele cu finanțare ale Uniunii Europene oferă soluții. Evident că așa am pornit pe acest drum, dorind să fiu un ambasador al Uniunii Europene în România prin munca mea am fost euro-consilier, consilier pentru integrare Europeană între 2004 și 2006, în vremea când ne pregăteam să aderăm la Uniunea Europeană. Timpul a trecut, am avut oportunitatea să lucrez nu doar în a scrie și implementa proiecte cu fonduri europene, ci și să ajung să ocup poziții politice, de reprezentare, de demnitate publică. Am fost membru în Parlamentul European și secretar de stat, ministru al Fondurilor Europene și întotdeauna mi-am dorit să promovez cele mai bune metode prin care românii să beneficieze de apartenența noastră la comunitatea europeană. Trebuie să fim conștienți că, pentru că avem bani europeni, putem să avem programe de prevenție și analize gratuite pentru principalele boli de care românii suferă și poate că nu știm lucrurile acestea. Să ne dăm seama că poate dotările din cabinetele medicale, din spitalele în care primim servicii de îngrijire sunt susținute cu bani europeni. Să realizăm că atât de multe start-up-uri din România sunt finanțate și își lansează afacerea, pentru că există finanțare europeană în spate”, a mai spus ea.

Programul ERASMUS, cel mai bun instrument care ne ajută să cunoaștem Europa

Roxana Mînzatu a adus în discuție și programul ERASMUS, adăugând că „este cel mai bun instrument care ne sprijină să cunoaștem Europa”.

„Cel mai important câștig al apartenenței noastre la comunitatea europeană este posibilitatea de a călători și a studia pe teritoriul Uniunii. Și aici, ERASMUS este cel mai bun instrument care vă sprijină și ne sprijină să cunoaștem Europa, să învățăm unii de la ceilalți, să dobândim competențe, învățând împreună. Este un instrument pe care chiar cred și vreau să-l întărim, pentru că face parte din calea cea mai bună pentru întări Europa”, a mai spus ea.

Totodată, i-a îndemnat pe oameni să contribuie la a defini o Românie mai puternică într-o Europă mai puternică.

„Cred că putem să contribuim la a defini o Românie mai puternică, într-o Europă mai puternică, prin dialog, evident, prin propuneri prin care să îmbunătățim programe de finanțare, legislație, prin critică constructivă, de ce nu, dar mai ales promovând valorile care ne unesc. De ce suntem împreună în Europa? Pentru că noi cu toții credem și luptăm pentru ideea de libertate, ideea de democrație, pentru valorile care sunt până la urmă esențiale pentru ceea ce ne definește viața de zi cu zi. Este important să continuăm să susținem o Românie puternică într-o Europă puternică. Știu că nu este întotdeauna simplu, pentru că suntem atât de diferiți și uneori pare că avem, ca națiuni și ca popoare și uneori ca și familii politice, obiective diferite, dar ceea ce ne unește este mai puternic decât ceea ce ne desparte”, a mai adăugat ea.

Mînzatu a mai afirmat faptul că se pregătește pentru audierile din Parlamentul European în calitate de comisar desemnat din partea României”.

„După ce ceste audieri vor fi trecute, sper, cu succes și cu mândrie pentru țara noastră și pentru proiectul european, sper să avem ocazia să ne întâlnim față în față și să discutăm mai aplicat despre finanțările și programele, despre legislația pe care o avem în Europa pentru a proteja și crea locuri de muncă de calitate, pentru a promova accesul în educație, pentru libera circulație, în ceea ce privește lucrătorii, tinerii, studenții, în general, toate acestea sunt teme foarte importante și îmi doresc să avem ocazia să discutăm și să lucrăm la ele împreună”, a conchis Roxana Mînzatu la conferință.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole