Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 PNL a respins candidatura lui Augustin Zegrean pe listele parlamentare

PNL a respins candidatura lui Augustin Zegrean pe listele parlamentare

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 15:15 13 Sep 2016 Modificat la 15:15 13 Sep 2016

UPDATE 15.15 - Conducerea PNL a decis marți să respingă candidatura lui Augustin Zegrean la Parlament, după ce fostul preşedinte al CCR și-a depus cerere de candidatură la PNL Bistriţa, potrivit BN24.ro.

Decizia a fost una politică şi a fost luată în consens de liderii liberali.

----------------------------

Știrea inițială 13.15

Conducerea PNL a decis, marţi, că fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean nu se va afla pe listele liberalilor la alegerile parlamentare, au declarat surse politice, citate de agepres.ro.

Potrivit surselor citate, în comisia de unificare s-a discutat despre posibilitatea ca Zegrean să fie pe listele PNL, dar s-a considerat că acesta nu are cum să candideze din partea partidului din moment ce nu este membru. 

Preşedintele interimar al PNL Bistriţa-Năsăud, Robert Sighiartău, a declarat sâmbăta trecută, că Augustin Zegrean a trimis o scrisoare în care îşi manifesta intenţia de a candida în această iarnă pentru o funcţie de senator din partea organizaţiei bistriţene, dar că nu a semnat şi o adeziune la partid. 

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, la Deva, că nu poate decide în ceea ce priveşte candidatura la Senat a fostului preşedinte al Curţii Constituţionale, deoarece acest atribut îl deţine filiala PNL Bistriţa-Năsăud, însă a apreciat că ''orice om cu expertiză este binevenit în partid''.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a anunțat, pe 10 septembrie, că a acceptat să candideze la alegerile parlamentare pe listele organizației PNL Bistrița Năsăud.

Citiți și PNL sfidează milioane de români, dacă face acest gest. Indignarea lui Radu Tudor

Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
» Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
TOP articole