Controalele au avut loc pe 30 august și au fost făcute de comisarii din cadrul CJPC Giurgiu, CJPC Teleorman, CJPC Călărași și CRPC București-Ilfov.
Au fost vizate căminele și centrele de copii și tineri, aflate in administrarea Directiei Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului Giurgiu.
Citește și: Studenţii nu vor mai primi legitimații de călătorie cu gratuitate/reducere, anunţă CFR Călători
La finalul verificărilor au fost dispuse mai multe măsuri. Este vorba despre opt sancțiuni contravenționale, în valoare de 100.000 lei și două avertismente.
De asemenea, au fost stabilite 13 opriri temporare a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, și retragerea de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de 6.500 lei.
Horia Costantinescu, șeful ANPC: ”Negarea realității reprezintă principalul motiv pentru care lucrurile stau așa cum stau”
“…două linguri de lemn”
DGASPC Giurgiu confundă lingura cu clădirea Îmi aduce aminte de episodul lămâilor de la Brașov. Nu cred că ipocrizia, superficialitatea sau culoarea politică, pot face viața mai bună a celor aflați chiar în grija statului ci din contră!
Conduc o instituție publică și știu exact în cat timp și cum pot fi făcute achizițiile, mai ales în domeniul renovărilor și dotărilor elementare. Ieșirile publice, ale celor care administrează astfel de clădiri, în unele cazuri, au devenit jenante.
Am spus și o voi repeta că, negarea realității, reprezintă principalul motiv, pentru care lucrurile stau așa cum stau.
[GAL layout="5"]Mă întreb, dacă bunicii, părinții și copiii din familiile celor care văd doar lămâi și linguri în locul realității, trăiesc în aceleași condiții ca beneficiarii serviciilor de asistență socială. În ziua în care ocaua lui Cuza va reveni în actualitate, țara aceasta va avea o șansă reală
Până atunci, singurul lucru care pare bine ancorat în realitatea românească, este schimbul de replici acide între instituțiile ce pretind că au același scop și anume protejarea cetățenilor. Poate acest mesaj ajunge la cat mai multe persoane, ce în locul unor mesaje ciudate, în raport cu realitatea, se hotărăsc, fără scuze inutile, să dea o șansă vieții persoanelor cu nevoi speciale
Nu or reprezenta aceștia prea multe voturi, dar îl asigură pe cel mai important, pe al lui Dumnezeu!”, a scris într-o postare pe Facebook, Horia Constantinescu, șeful ANPC, în urma neregulilor găsite de comisarii de la Protecția Consumatorului în centrele de copii și tineri din Giurgiu.
ANPC, controale în centrele de copii și tineri din Giurgiu
”În data de 30.08.2023, în coordonarea DGC a ANPC, au fost efectuate controale, de către comisarii din cadrul CJPC Giurgiu, CJPC Teleorman, CJPC Călărași și CRPC București-Ilfov, privind respectarea prevederilor legale, la căminele și centrele de copii si tineri, aflate in administrarea Directiei Generale de Asistență Socială si Protecția (?!) Copilului Giurgiu, unde au fost constatate următoarele abateri:
1. Casa de tip familial Gabriela, adresă str. Baciului, nr. 1,
- persoane rezidente 10;
- au fost constatate următoarele abateri: saltele pătate, fără huse de protecție; pereți neigenizati, mobilier cu colțuri rupte, scaune fără spătar, parchet neigenizat, degradat, praf grosier pe pervaze, grilă calorifer ruginită, lipsă plase insecte la geamuri, lipsă sticlă la un geam, gresie hol degradată cu plintă ruptă; în bucătărie gresie și faianță ruptă, pe alocuri, recepient colectare deșeuri menajere fără capac, pulpe pui congelate la bax, păstrate la temperatura ambientală; în grupul sanitar, prezența infiltrațiilor, faianță degradată;
- pentru acest centru, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate, termen de remediere 30 de zile.
2. Casa de tip familial Elena, adresă str.Uzunu,nr.13,
- persoane rezidente 9;
- au fost constatate următoarele abateri: saltele pătate, fără huse de protecție, perne uzate; pereți afumați, parchet cu grad avansat de uzură, gresia de pe hol degradată; în grupul sanitar, lipsa aerisierii, cadă neigenizată, gresie deteriorată; în bucătărie, pulpe de pui congelate 2 bax, păstrate la temperatură ambientală, ustensile neprofesionale;
- pentru acest centru s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate, termen de remediere 30 de zile.
3. Casa de tip familial Casa Noastră, adresă str.Balanoaiei, nr.13,
- persone rezidente 10;
- au fost constatate următoarele abateri: saltele pătate, rupte,fără huse de protecție, prize desprinse din perete, paturi suprapuse, cu cadrul metalic ruginit, calorifere neigenizate, pereți neigenizați, scaune rupte, fără spătar; în bucătărie gresie și faianță spartă, pe alocuri, recipient colectare deșeuri menajer fără capac; în grupul sanitar, prezență infiltrațiilor, faianță degradată; masa din bucătărie cu suprafață deteriorată, lipsă hotă aragaz, fără plase de protecție impotriva insectelor, la geamuri, ustensile neprofesionale, calorifer ruginit; în grupul sanitar, cadă neigenizată, faianță spartă, lipsă sifoane pardoseală; curtea exterioară cu alei deteriorate, cu gropi, zugrăveala exfolită la pereții exteriori ai clădirii;
- pentru acest centru s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate, termen de remediere 30 de zile.
4. Casa de tip familial Andrei, adresă str. Murelor, nr.36,
- persoane rezidente 9;
- au fost constatate următoarele abateri: curtea exterioară cu paviment din ciment degradat, cu gropi, resturi vegetale, tomberoane sparte; în camere dușumea neigenizată, saltele paturi pătate, fără huse de protecție, pereți pătați, lipsă plafoniere, lipsă clanțe la uși; faianță spartă în baie, lipsă plase protecție geam; pentru acest centru s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate, termen de remediere 30 de zile.
5. Casa de tip familial Ioana, adresă str. Baciului, nr. 26,
- persoane rezidente 7;
- au fost constatate următoarele abateri: loc de joacă cu echipamente uzate (tobogan rupt, 2 balansoare și o trambulină deteriorate), pentru acest centru s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate, termen de remediere 30 de zile.
6. Casa de tip familial Daniela, adresă str. 1 Decembrie1918, nr.33,
- persoane rezidente 11;
- au fost constatate următoarele abateri: în camere lipsă huse protecție saltele, perene uzate, lipsă plase împotriva insectelor la geamuri, lipă covorșe antiderapante, în frigider păstrate alimente necorespunzător;
- pentru acest centru s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor constatate, termen de remediere 30 de zile.
7. Casa de tip familial Teodora, adresă str. Dan Barbilian nr.50,
- persoane rezidente 8
- au fost constatate următoarele abateri: în camere saltele pătate fără huse de protecție, mobilier, dulapuri și noptiere fără mânere, lipsă plase împotriva insectelor la geamuri, dulap pentru lenjeria folosită curent, cu ușă defectă, nu se închidea, lipsă sticlă la un geam din baie, lipsă covor antiderapant; bucătărie cu ustensile neprofesionale, ladă frigorifică cu sertare fără uși, pulpe de pui 2 bax păstrată la tempertura ambientală, în vederea decongelării, pentru a fi porționată și ulterior recongelată;
- pentru acest centru s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate, termen de remediere 30 de zile.
8. Apartament de tip social 43, adresă str. 1 Decembrie 1918, bl. 309, sc A, etaj 10, ap 43,
- persoane rezidente 4;
- au fost constatate următoarele abateri: plase de protecție împotriva insectelor, la geamuri, rupte; în bucătărie, ustensile neprofesionale, mobilier degradat, materii prime (mălai, făină, paste făinoase) fără etichete, fără elemente de identificare și caracterizare;
- pentru acest centru s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate, termen de remediere 30 de zile.
9. Apartament de tip social 27, adresă str. 1 Decebal, bl. 56/2d,sc. b, etaj 2,
- persoane rezidente 4, au fost constatate următoarele abateri: plase de protecție împotriva insectelor, rupte, geamuri rupte; în bucătărie, ustensile neprofesionale, frigider cu cheder rupt, cu depuneri de mizerie, mâncăruri păstrate neconform, în frigider
- pentru acest centru s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate, termen de remediere 30 de zile.
Pentru centrele Casa de tip familial Gabriela, Casa de tip familial Elena, Casa de tip familial Casa Noastră, Casa de tip familial Andrei, Casa de tip familial Ioana, Casa de tip familial Daniela, Casa de tip familial Teodora, Apartament de tip social 43, Apartament de tip social 27, la abateri similare constatate, au fost aplicate 2 amenzi în valoare de 10000 lei și s-a dispus oprirea definitivă a produselor neconforme, în valoare de 1117 lei
10. Casa de tip familial Sf Ioan, adresă str. Ulița Dorobanți, nr. 7, centru închis pentru renovare, copii relocați în alte centre.
11. Casa Soarele, adresă str Gradinitei nr. 4.
- persoane rezidente 8;
- au fost constatate următoarele abateri: elemente de rezistență ale construcției desprinse; cornișă crapată, fundatie discontinuă, cu crăpături la ziduri, lambriu desprins,
- in bucătărie, abateri constatate: lipsa elementelor de identificare-caracterizare la produsele alimentare congelate, depozit necorespunzător pentru legume-fructe echipamente ruginite, vesela depozită direct pe pardoseală;
- saltele și perne neigienizate; plăci parchet/gresie desprinse, mobilier rupt, crăpat, cu margini ascuțite;
- intr-un beci cu intrarea din exterior, care prezenta mucegai, pereți crăpați, tencuială căzută, erau depozitate alimente
- pentru acest centru s-a aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 20000 lei, oprire definitivă a produselor neconforme în valoare de 2500 lei, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor constatate.
12. Casa Dunării, adresă str. Dunării nr. 44;
- persoane rezidente 8;
- au fost constatate următoarele abateri: lipsă elemente de identificare-caracterizare la produsele alimentare congelate, depozitare necorespunzătoare legume-fructe; saltele neigienizate , echipamente ruginite în bucătărie, plăci parchet desprinse , veselă depozitată direct pe pardoseala, lipsă verificării metrologice a balanței;
- pentru acest centru s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 10000 lei și un avertisment, oprirea definitivă a produselor neconforme, în valoare de 2000 lei, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate.
13. Casa Albastră, adresă str Aurel Vlaicu nr. 203,
- persoane rezidente 8;
- au fost constatate următoarele abateri: lipsă elementelor de identificare-caracterizare la produsele alimentare congelate, depozit necorespunzător legume-fructe, mobilierul din bucătărie necorespunzător, echipamente în bucătărie ruginite,
- pentru acest centru s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 10000 lei și un avertisment, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate.
14. Casa de tip familial Constantin, adresă str. AL Vlahuta, nr. 3, nu au fost constatate abateri.
15. Complex servicii sociale, adresă str. 23 August, nr. 11,
- persoane rezidente 24;
- au fost constatate următoarele abateri: bloc alimentar-legume congelate, grafice de monitorizare a temperaturii din lăzile congelator necompletate; saltele fără huse, lenjerie uzată și pătată; echipamente de agrement deteriorate, tobogan cu placă spartă și instabilă, șuruburi de prindere fără protecție;
- pentru acest centru s-au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 25000 lei și s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor constatate”, se precizează în comunicatul ANPC.
Concluzii și măsuri dispuse
- S-au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 100000 lei și 2 avertismente
- 13 opriri temporare a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor
- oprire definitivă de la comercializarea produselor neconforme în valoare de 6500 lei;
”Interesant este, că abaterile constatate, se reduc, pentru cei care ar trebui sa îngrijească aceste centre, la doar două linguri ruginite.
Si mai interesant este, cum cateva case de CHIRPICI, au fost dedicate acestui serviciu social, făcând obiectul unei achiziții, cel puțin discutabile, fiind inposibil de renovat corespunzător!
Cum să ai așteptări de la locatarii “beneficiari” să aibă notiuni de întreținere, când ei sunt cei ce trebuie îndrumați si ajutați, mutând pe umerii lor situații ce ar trebui si trebuie rezolvate de către administrator”, se mai arată în comunicat.