În România anului 2019, țară care face parte din Uniunea Europeană încă din 2007, normalitatea pare să lipsească cu desăvârșire, cel puțin în ceea ce privește modul în care asigurăm elevilor dreptul la educație și cultură.
Mai mulți elevi de clasa a II-a sunt nevoiți să învețe în niște condiții de neimaginat, în județul Gorj.
Inițial erau 12 elevi, iar aceștia învățau la Școala Primară Vlăduleni. Apoi, au fost mutați la o școală din Bâlteni, tot județul Gorj. Clasa a fost completată cu alți 16 elevi, ajungând la 28 de elevi.
Copiii merg la cursuri într-o sală de clasă în care abia încap, având nu mai mult de 20 de metri pătrați. Mai mult, învățătoarea ține mai mereu geamurile deschise pentru că elevii se plâng că se sufocă, potrivit gorjeanul.
Părinții elevilor sunt foarte revoltați de faptul că în anul 2019, într-o țară europeană, mai există astfel de situații. O parte din ei au făcut deja plângere la Inspectoratul Școlar General, însă nu au găsit nici acolo vești bune. Singura soluție care li s-a dat a fost să-și transfere copiii la școli din alte localități.
Părinții sunt hotărâți să-și caute dreptatea în continuare și vor să ia legătura cu cei de la ISU și Ministerul Educației.
La școala din Bâlteni nu există probleme doar cu sălile de clasă, ci și cu băile, care nu au uși, iar în același loc ajung atât fetele, cât și băieții.