Antena 3 CNN Actualitate Locale Pedeapsa uriașă primită de femeia din Dej care și-a lăsat copilul să moară mâncat de viermi

Pedeapsa uriașă primită de femeia din Dej care și-a lăsat copilul să moară mâncat de viermi

Alexandra Dima
<1 minut de citit Publicat la 14:47 01 Aug 2021 Modificat la 14:48 01 Aug 2021

Sentința de primă instanță nu este definitivă, ea putând fi atacată, scrie Monitorul de Cluj. Femeia, pe numele său Fuleki Erszebet, nu și-a recunoscut niciodată fapta. În caz mai sunt anchetați concubinul femeii și bunica minorului, persoane care locuiau în același apartament. 

În vreme ce iubitul femeii se află în arest la domiciliu după ce a săvârșit o altă faptă penală, bunica băiatului a fost plasată sub control judiciar.

Remintim că, în vara anului trecut, băiatul în vârstă de 9 ani a ajuns la spitalul din Dej, cu răni și necroze pe toată suprafața corpului. Ulterior, a fost transferat în stare critică la spitalul din Cluj-Napoca, unde medicii s-au arătat pesimiști încă de la început privind șansele de supraviețuire.

Copilul fusese găsit acasă, mâncat de viermi și muște, cu unele părți din corp în putrefacție.

Băiatul a stat intubat și a fost ventilat mecanic, dar în ciuda eforturilor medicilor, organele i-au cedat pe rând. Mama băiatului,  a fost reținută, iar ulterior, arestată preventiv.

În cele din urmă, femeia ar fi spus anchetatorilor că băiatul ar fi refuzat să se ridice din pat, iar ea nu a considerat că ar fi așa grav.

Etichete: Dej
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole