Justiţia spaniolă a condamnat vineri un membru al organizaţiei separatiste basce ETA la 92 de ani de închisoare pentru o tentativă de asasinat împotriva regelui Juan Carlos la inaugurarea Muzeului Guggenheim din oraşul Bilbao în 1997, a informat o sursă judiciară, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.
Condamnarea lui Eneko Gogeaskoetxea a fost pronunţată de Audienţa Naţională, o instanţă specializată pe cazuri de terorism.
Împreună cu un alt membru al ETA, Kepa Arronategi, acuzatul a plasat grenade în jardiniere din apropierea muzeului ce puteau fi activate de la distanţă.
Însă, cu câteva zile înainte de inaugurarea programată pentru 18 octombrie 1997, cei doi au fost surprinşi lângă una dintre aceste jardiniere de doi poliţişti basci. În timp ce agenţii le verificau identitatea, Eneko Gogeaskoetxea a tras asupra unuia dintre ei. Poliţistul a murit la locul incidentului.
Eneko Gogeaskoetxea, 49 de ani, a fost arestat la Cambridge, în estul Angliei, în iulie 2011. El a locuit acolo mai mulţi ani împreună cu soţia şi copiii săi, sub o identitate falsă.
Anterior, autorităţile spaniole au emis mai multe mandate de arestare împotriva acestuia. El a fost condamnat în absenţă de către instanţele franceze pentru apartenenţă la o grupare cu scopuri teroriste.
Chiar dacă sentinţa este de 92 de ani, pedepsele maxime cu închisoarea nu depăşesc 40 de ani în Spania. Numai autorii unor atentate extrem de sângeroase pot rămâne în închisoare mai mult timp.
Juan Carlos, în vârstă de 78 de ani, a făcut obiectul mai multor tentative de atac. El a abdicat în iunie 2014, cedându-i tronul fiului său Felipe al VI-lea.