Antena 3 CNN Actualitate Condamnare definitivă la închisoare pe viață pentru criminalul din Bascov care şi-a omorât părinţii, sora, fratele şi nepoata

Condamnare definitivă la închisoare pe viață pentru criminalul din Bascov care şi-a omorât părinţii, sora, fratele şi nepoata

Mariana Zaharia
2 minute de citit Publicat la 12:35 22 Iun 2023 Modificat la 12:37 22 Iun 2023

Criminalul de la Bascov care și-a ucis cu sânge rece fratele, mama, tatăl, sora și nepoata de numai cinci ani a încercat să joace o ultimă carte pentru a ieși din închisoare sau pentru a obține o reducere a sentinței. Ancheta a arătat că a premeditat fapta.

Chiar dacă a avut discernământ diminuat, judecătorii au hotărât că este suficient ca individul că primească o decizie dură. 

Viorel Lețcan a atacat cu recurs decizia judecătorilor de la Tribunalul Argeș prin care a fost condamnat la închisoare pe viață, iar dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Curtea de Apel Pitești.

Citeşte şi: Ce scria în jurnalul criminalului de la Bascov. Bărbatul voia să îl ucidă şi pe cumnatul său

[GAL layout="5"]

Încă de la primul termen, judecătorii au rămas în pronunțare, iar pe 21 iunie au decis să respingă recursul criminalului ca fiind nefondat.

"În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Letcan Viorel, aflat în Penitenciarul Mioveni, împotriva sentinţei penale nr. 4/MF din 10 Martie 2023, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 5748/109/2022.

În temeiul disp. art.424 alin.3 Cod procedură penală deduce în continuare perioada executată în arest preventiv de la data pronunţării sentinţei primei instanţe la zi. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelantul – inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art.275 alin. 6 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 942 de lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie” se arată în decizia magistraților.

Filmul crimei de la Bascov care a şocat România

Bărbatul în vârstă de 53 de ani a comis crimele în anut 2022. Atunci și-a ucis mama, tatăl, fratele, sora și nepoata. Singurul care a scăpat de furia lui a fost cumnatul pentru că nu era acasă. Omul a fost cel care a și descoperit ororile și le-a anunțat.

Individul a încercat atunci să fugă și a fost prins de jandarmi. De ani de zile, el era diagnosticat cu afecțiuni psihice și urma un tratament. Și tot în câțiva ani ar fi plănuit crimele, au aflat anchetatorii.

Citeşti şi: Filmul crimei de la Bascov care a şocat România. Bărbatul care şi-a măcelărit familia a vrut să se răzbune pentru că nu era tratat egal cu ceilalţi

Bărbatul avea caiete pe care notase totul, de la cum va proceda, ordinea victimelor, dar și cum va fugi și ce își va pune in bagaj.

La expertiza psihiatrică s-a stabilit că a avut discernământ când și-a omorât familia. Tribunalul Argeș a decis ca el să fie închis pe viață, dar bărbatul a contestat.

Acum, magistrații Curții de Apel Pitești au păstrat hotărârea dată de colegii lor de la Tribunal.

Citeşte şi: Specialist criminolog, despre masacrul din Bascov: "Au o inteligenţă aparte pe care o direcţioneză la un moment dat greşit" | Care ar fi fost posibilele motive ale crimelor

Bărbatul își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar de maximă siguranță. Instanța l-a obligat și să urmeze tratamentul pentru boala psihică de care suferă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole