Antena 3 CNN Externe Primele concluzii oficiale, în cazul avionului cu ușa smulsă în zbor | Patru șuruburi foarte importante lipseau

Primele concluzii oficiale, în cazul avionului cu ușa smulsă în zbor | Patru șuruburi foarte importante lipseau

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:20 07 Feb 2024 Modificat la 14:20 07 Feb 2024

Incidentul care a avut loc vineri. Un zbor al companiei Alaska Airlines cu 177 de persoane la bord a aterizat de urgență, după ce o ușă a avionului s-a desprins de pe fuzelaj.

Acum, atât autoritățile, cât și publicul așteaptă cu nerăbdare explicații despre cum s-a întâmplat acest lucru.

Potrivit datelor furnizate de NTSB (Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor din SUA), dovezi fotografice arată că patru șuruburi lipsesc de pe suportul de fixare a ușii, iar absența uzurii sau a deformării în jurul unora dintre nituri indică că aceste șuruburi lipseau înainte ca panoul să fie smuls în zbor.

În contextul acestui incident, Boeing a anunțat că ia măsuri imediate pentru a îmbunătăți procesele de fabricație a avioanelor 737 Max 9.

Aceste măsuri includ implementarea unor inspecții suplimentare, acordarea de timp suplimentar echipelor 737 pentru a se concentra asupra îmbunătățirilor calității și angajarea de experți externi în domeniul siguranței pentru a evalua operațiunile companiei în acest sens, relatează Reuters şi CNN.

Citește șiPanică, după ce uşa unui avion plin cu 177 de oameni s-a desprins de pe fuzelaj în timpul zborului

Vineri, avionul a decolat de pe aeroportul Portland în jurul orei 17:00, apoi a revenit "după ce echipajul a raportat o problemă de presurizare", a scris Administrația Federală a Aviației pe X, fostul Twitter, conform AFP.

”Aeronava a aterizat în siguranță înapoi pe Aeroportul Internațional Portland cu 171 de oaspeți și 6 membri ai echipajului”, a precizat compania aeriană într-un comunicat.

”Deși acest tip de eveniment este rar, echipajul nostru de zbor a fost instruit și pregătit să gestioneze situația în siguranță”, mai precizează compania.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole