Antena 3 CNN Life Timp liber Concertul lui Bon Jovi la București, cu bune și rele: ca la români

Concertul lui Bon Jovi la București, cu bune și rele: ca la români

2 minute de citit Publicat la 22:00 22 Iul 2019 Modificat la 22:00 22 Iul 2019

După 8 ani de la ultimul concert din București, americanii de la Bon Jovi s-au întors în Piața Constituției, într-o zi în care termometrele arătau nici mai mut, nici mai puțin de 34 de grade Celsius.

Turneul lui Bon Jovi a început la Moscova, pe 31 mai, și s-a încheiat seara trecută, la București.

„It is good to be back”, a spus solistul pe parcursul concertului care a durat două ore, minus o jumătate de oră așa cum era promis inițial în program.

Au început în forță cu melodia ce era capăt de afiș ”This House is not for sale”. Publicul, cu mic și mare, a început să fredoneze versurile americanului.

Au fost adolescenți, tineri, dar și persoane peste 40 de ani, mulți dintre ei, comparând concertul cu cel din 2011, atunci când trupa a venit pentru prima dată la București. De aici și valul de dezamăgiri, dincolo de pătura privilegiată ce a vizionat lejer și gratuit concertul din perimetrul Casei Poporului. 

„Nu-mi place. În 2011 era altcumva. Ar trebui să iasă la pensie”, aud o tânără lângă mine care  decide să părăsească Piața Constituției. 

Ce-i drept, nu mai e același tânăr din anii 90, iar pletele blonde au îmbătrânit, însă, artistul rămâne artist până la capăt, cu ups and downs cum zic englezii.

„Nu au cântat melodii mele preferate: ”Always” și ”Bed of Roses” ”, mai spune o tânără de 25 de ani, nemulțumită de repertoriul formației.

În general, un nou turneu este echivalent cu promovarea unui nou album, scopul este să aducă la lumină noile melodii, de altfel, era imposibil să cânte doar hiturile. Multe dintre vechile cântece nu au fost omise, însă, publicul și-a arătat nemulțumirea înverșunată.

Puncte plus:

- Am văzut tineri care au fost la primul lor concert, iar bucuria frenetică de pe chipul lor era una molipsitoare;

- Jon Bon Jovi poate nu a fost în cea mai bună formă, însă, fără dar și poate a reușit să ducă cu brio concertul la final, zâmbind, comunicând cu publicul, chiar dacă au existat decalaje de interpretare pe ultimele două melodii;

- Bandul a fost superb, au fuzionat ca o echipă, când Jon era jos ei l-au ridicat. Căci și în muzică e ca în dragoste, fără încredere și loialitate se fărâmițează;

- Jandarmii (împreună cu organizatorii) au venit să împartă apă oamenilor (și da, gratis!) pentru că era imposibil să mai ieși din primele rânduri și să mergi să cumperi o apă.

Puncte minus:
-Concertul s-a terminat cu 30 de minute înainte de ora anunțată;

-Erau cozi atât la băuturi, cât și la jetoanele care trebuiau achiziționate înainte;

-O apă, ATENȚIE! Un pahar de apă de tipul MC costa 10 lei, apă pe care angajații de la standuri o turnau în pahare din sticlele de 2 L;

-După terminarea concertului, o parte dintre românii nemulțumiți pe organizatori, cât și pe trupă s-au refugiat în shaormerii. Cu bune și cu rele, ca la români.
 

Etichete: concert Bon Jovi
Citește mai multe din Timp liber
» Citește mai multe din Timp liber
TOP articole