Antena 3 CNN Actualitate Inedit Concert simfonic în ruinele unei cetăţii antice distruse de jihadiștii de la ISIS. ”Muzica redă viaţa vechilor ziduri"

Concert simfonic în ruinele unei cetăţii antice distruse de jihadiștii de la ISIS. ”Muzica redă viaţa vechilor ziduri"

1 minut de citit Publicat la 20:29 05 Mai 2016 Modificat la 20:29 05 Mai 2016

Un concert simfonic al unei orchestre din Rusia a avut loc joi în amfiteatrul cetăţii antice Palmira, oraşul sirian în ruine recucerit la sfârşitul lunii martie de către armată de la combatanţii organizaţiei jihadiste Stat Islamic (SI), transmite AFP.

Interpretat de orchestra simfonică a teatrului Mariinski din Sankt Petersburg, sub bagheta celebrului Valeri Gherghiev, cu lucrări de Bach, Prokofiev şi Şcedrin, concertul - intitulat "Rugă pentru Palmira. Muzica redă viaţă vechilor ziduri" - a început în oraşul antic joi după-amiază în faţa a circa 400 de spectatori, printre care soldaţi ruşi, jurnalişti, demnitari religioşi şi locuitori ai Palmirei, inclusiv copii.

Concertul, transmis în direct de televiziunea publică rusă, a fost salutat ca un "extraordinar act de umanitate" de către preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

"Îl consider un semn de recunoştinţă, omagiu şi speranţă", a declarat Putin, într-o videoconferinţă cu Palmira înainte de începerea concertului. "Recunoştinţă pentru toţi cei care luptă contra terorismului fără a-şi menaja chiar propria viaţă, omagiu pentru toate victimele terorismului (...) şi, desigur, speranţă nu doar pentru renaşterea Palmirei, ci de asemenea pentru eliberarea civilizaţiei moderne de acest rău teribil, terorismul internaţional", a explicat Putin.

Un alt concert, organizat de regimul sirian, este prevăzut pentru vineri seara în oraşul antic, cu începere de la ora 17.00 GMT.

Palmira, oraş vechi de peste 2.000 de ani, ale cărui ruine fac parte din patrimoniul mondial Unesco, a fost recucerit de la SI pe 27 martie de către regimul lui Bashar al-Assad, sprijinit de aviaţia rusă. Această victorie a permis Moscovei să-şi confirme rolul major în conflictul sirian, iar la sfârşitul lunii aprilie armata rusă a încheiat operaţiunile de deminare a cetăţii antice.

Dirijor de recunoaştere mondială, Valeri Gherghiev, care dirijează orchestra Teatrului Mariinski din 1996, a organizat şi până acum concerte în locuri devastate de război sau dezastre naturale.

Orchestra sa a evoluat în 2008 în faţa clădirilor guvernamentale în ruine la Ţhinvali, capitala republicii separatiste georgiene proruse Osetia de Sud, puţin după războiul fulger între Georgia şi Rusia pentru controlul acestui teritoriu.

Etichete: Siria statul islamic
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole