"Deschidem seria evenimentelor de aniversare a 75 de ani de la înfiinţarea Statului Israel, dar şi a 75 de ani de relaţii neîntrerupte de colaborare între Israel şi România.", a spus Reuven Azar, ambasadorul Israelului la București.
"România a fost, istoric vorbind, singura ţară din estul Europei care a avut relaţii neîntrerupte cu Israel. În Israel, mai mult de un milion de cetăţeni sunt de origine română. Avem multe lucruri în comun şi trebuie celebrate cu un spectacol foarte bun", a mai declarat ambasadorul.
Concertul excepțional a fost deschis cu imnurile României și Israelului.
"Contribuția reciprocă este de necontestat în toate domeniile. Și în cultură, artă, medicină, profesorat și în orice. Îmbinarea dintre evrei şi români, aici sau în Israel, este ceva dincolo de orice fel de îndoială", a declarat Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii.
Concertul Orchestrei Naţionale Radio dirijată de Maestro Nir Brand a atras peste o mie de spectatori.
"A fost o seară extraordinară. Cred că se simt încă emoțiile, aici în sală, și sigur momentul este special, pentru că se implinesc 75 de ani de relații neîntrerupte între România și statul Israel.", a spus Luca Niculescu, fost amabasador al României în Franţa, prezent la eveniment.