Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Concedieri masive în Europa: Închiderile de fabrici vor afecta „mii de locuri de muncă”, avertizează ministrul Industriei din Franța

Concedieri masive în Europa: Închiderile de fabrici vor afecta „mii de locuri de muncă”, avertizează ministrul Industriei din Franța

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:17 10 Noi 2024 Modificat la 18:40 10 Noi 2024

Închiderile de fabrici în Franţa ar urma să afecteze "mii de locuri de muncă" în următoarele săptămâni şi luni, a avertizat sâmbătă ministrul Industriei, Marc Ferracci, în condiţiile în care a doua economie a zonei euro se confruntă cu un declin semnificativ al producţiei, iar mai multe companii din Europa au anunțat deja concedieri.

Declaraţiile lui Ferracci, într-un interviu acordat postului de radio France Inter, vin la doar câteva zile după ce Michelin şi Auchan, doi dintre cei mai mari angajatori ai ţării, au anunţat concedieri, sporind temerile că rata şomajului va creşte din nou, după ani de îmbunătăţire a situaţiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"Câteva sectoare sunt într-o situaţie dificilă, în special industria chimică, auto şi metalurgică. Aceste dificultăţi sunt cauzate în mare măsură de concurenţa externă extrem de strânsă şi nu întotdeauna corectă, deoarece este puternic subvenţionată în China şi Statele Unite", a afirmat oficialul francez.

Producţia fabricilor din Franţa este în declin, arată sondajele în rândul companiilor. Scăderea este amplificată de un recul semnificativ al comenzilor de export, de tensiunile geopolitice şi de încetinirea economiei mondiale.

Producătorul de anvelope Michelin anunţase săptămâna trecută că va închide două din fabricile sale din Franţa, ceea ce va afecta aproximativ 1.200 de angajaţi, citând concurenţa low-cost din Asia şi majorarea preţurilor la energie în Europa.

Marţi, Auchan a prezentat reprezentanţilor celor peste 53.000 de salariaţi din Franţa un proiect de plan social care ameninţă un număr total de 2.389 de posturi în Franţa, în încercarea de a se relansa după mai mulţi ani dificili.

Lanţul de supermarketuri controlat de familia Mulliez are de gând să elimine 784 de posturi la sediul central şi 915 posturi la magazine. De asemenea, planul social prevede închiderea a zece magazine, ceea ce va afecta 466 de posturi şi încetarea activităţilor de livrări la domiciliu în marile oraşe Paris, Lille şi Lyon, ceea ce va conduce la eliminarea altor 224 de posturi. În total, sunt vizate 2.389 de posturi. Conducerea companiei speră să limiteze numărul concedierilor via programe de reconversie profesională şi un plan de plecări voluntare

Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole