Localitatea Slobozia Bradului rămâne comuna cu cel mai mare număr de naşteri din Vrancea, depăşind chiar numărul de naşteri de la nivelul municipiului Focşani, care are însă o populaţie de aproape opt ori mai mare, potrivit datelor Recensământul populaţiei şi locuinţelor, potrivit Agerpres.
"La nivelul judeţului Vrancea, creşteri demografice se înregistrează în special în două comune, unde populaţia este de etnie romă. Este vorba de Slobozia Bradului, cu aproape 9.000 de persoane şi Homocea, cu 7.300 de persoane. Acest lucru se datorează creşterii demografice şi nu migraţiei. Avem mai multe naşteri decât decese.
Ca şi curiozitate, la Slobozia Bradului au fost peste 300 de naşteri pe an, pe când la Focşani au fost sub 300 de nașteri, la o populaţie de aproape opt ori mai mare", a declarat şeful Direcţiei Judeţeană de Statistică Vrancea, Vasile Apostu Croitoru.
"În Vrancea, recensământul arată faptul că trendul populaţiei este uşor descendent, mai accentuat în zonele urbane. De exemplu, populaţia municipiului Focşani a scăzut foarte mult.
Comparativ cu ultimul recensământ, când populaţia era de circa 100.000, acum populaţia este de circa 66.700 de persoane. Acest lucru se datorează şi migraţiei populaţiei din oraş în comunele limitrofe, unde se constată o creştere semnificativă a rezidenţilor", a precizat Apostu Croitoru.