Elevii care sunt prezenți la şcoala din comuna Dobrin sunt premiați cu excursii. Mai mult, numele copiilor este trecut în panoul de onoare, iar părinții primesc acasă scrisori de felicitare.
Ideea i-a venit unei profesoare de limba română care este şi directorul unității de învăţământ.
"La fiecare final de săptămână facem prezența la școală, ne axăm pe procentul de prezență la școală, facem competiții între toate clasele, de la clasa pregătitoare până în clasa a VIII-a, iar clasa cu prezența cea mai mare la final de modul primește o recompensă din o sumedenie de recompense care le sunt prezentate împreună prin vot democratic își aleg ce își doresc să sau cum își doresc să fie recompensați pentru prezența la școală",spune Delia Petran, director Şcoala Gimnazială nr.1 Dobrin.
Școala din România care are rata de abandon zero
"În primul rând, face parte din tehnicile moderne de abordare a situațiilor astea mai problematice, deoarece stăm, trăim, învățăm împreună într-un județ mai defavorizat din punct de vedere economic și trebuie să ne acordăm la noile tehnici prin care putem să aducem copiii înspre școală. Iar de câțiva ani de zile, de când sunt cadru didactic aici acum am văzut cu ochii mei, cu situația absenteismului, devine din ce în ce mai bună", spune Martin Adrian, profesor de istorie.
Programe pentru elevi care suţin acceptarea şi empatia
Pentru următoarea perioadă Delia Petran intenționează să introducă în școală programul "O masă caldă". De asemenea, o dată pe lună, toți profesorii împreună cu elevii mănâncă într-o sală un meniu pe care aceștia și-l aleg.
"Avem acest proiect pe care l-am numit "prânzul în familie", pentru că în urma programelor pe care le-am urmat am realizat că atunci când ești dispus să servești masa cu celălalt înseamnă acceptare și empatie și am decis să implementez acest program în școala noastră pentru a ne aduce împreună", mai spune Delia Petran.
Reacţia primarului din comuna Dobrin
"Sunt foarte fericit că am ajuns la situația asta, să avem absenteismul aproape la zero sau la zero. dna. Delia, dna. directoare s-a implicat în acest program, a motivat copiii și chiar suntem fericiți că, comuna noastră a ajuns la nivelul acesta", spune Bogdan Ferenc Istvan, primar comuna Dobrin.
În doar câțiva ani, profesoara a redus rata abandonului școlar de la 20% la zero. Este o adevărată realizare, mai ales că vorbim despre 120 de copii care provin, cei mai mulți dintre ei din medii defavorizate.