Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Comuna din România unde a fost realizată cea mai modernă stație de epurare a apei din ţară

Comuna din România unde a fost realizată cea mai modernă stație de epurare a apei din ţară

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 17:31 08 Mar 2024 Modificat la 17:31 08 Mar 2024

Localnicii unei comune din Timiş au acces la apă potabilă care este verificată microscopic, înainte să ajungă în gospodării. Nu este singura investiție inteligentă făcută de autoritățile locale pentru cetățeni. Instituțiile publice sunt încălzite cu ajutorul apei geotermale.

O investiţie de aproape 6 milioane de euro a pus comuna Dudeştii Vechi din Timiș pe harta comunelor verzi din România. Stația de tratare a rezolvat cea mai mare problemă a comunei, cea a apei potabile.

Staţia de tratare a apei din Dudeştii Vechi este complet tehnologizată, ba chiar poate fi acționată de pe telefonul mobil.

Investiția a redus considerabil cheltuielile populației pentru apa potabilă.

Un alt proiect implementat în comuna situată la 80 de kilometri de Timișoara este încălzirea cu apă geotermală care se află în pământul de la granița României. În prezent peste 500 de copii se încălzesc în liceu, școală sau grădiniță cu ajutorul acestui sistem.

Proiectele din comună verde din Timiș se ridică la 6 milioane de euro, iar banii provin din fonduri europene.

Un alt proiect prin PNRR se referă la asigurarea infrastructurii pentru transportul "verde", construirea a trei stații de încărcare pentru vehiculele electrice.

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole