Anunțul a fost făcut de președinția cehă a Uniunii, transmite CNN.
Reuniunea de la Bruxelles a miniștrilor Energiei vine pe fondul reducerii fluxurilor de gaz rusesc.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat planul "Save Gas for a Safe Winter" (Economisiți gaz pentru o iarnă sigură), prin care a cerut celor 27 de state membre să își reducă cererea de gaze cu 15% între lunile august, anul curent, și martie, anul viitor.
Reducerea propusă se bazează pe consumul mediu de gaz al țărilor Uniunii în lunile corespunzătoare, în ultimii cinci ani.
Ursula von der Leyen a fost nevoită să facă apel la solidaritate pentru rezolvarea crizei, după ce mai multe țări membre au anunțat, săptămâna trecută, că nu acceptă propunerea de reducere a consumului de gaz cu 15%.
Statele care s-au opus formulei anunțate de șefa Comisiei Europene sunt Spania, Italia, Grecia și Portugalia.
Spania vrea ținte mai reduse pentru țările care exportă gaze
Spania, unul dintre cei mai vehemenți critici ai planului Comisiei, susține că statele care exportă gaze spre alte țări ar trebui să beneficieze de ținte mai mici privind reducerea consumului de gaze.
Spania nu se bazează pe Rusia pentru aprovizionare cu gaze naturale.
"Punctul principal era că depozitarea, fără a avea o capacitate reală de a trimite această energie către alte state, nu este obligatorie, nu ajută mesajul de solidaritate pe care ne dorim să îl transmitem.
Ministru spaniol: "O combinație de solidaritate și flexibilitate ne ajută să dăm un mesaj de unitate"
Nu are sens ca o insulă care nu poate trimite gaz către Europa Centrală să introducă noi măsuri de reducere, doar de dragul solidarității.
Cred că o combinație a diferitelor mesaje de solidaritate cu un anumit grad de flexibilitate ajută ne ajută foarte mult să dăm un mesaj de unitate.
Cred că acesta este tipul de echilibru pe care președinția a reușit să îl aducă în această propunere.
Combinăm nu doar metode de reducere, ci și metode în care diferite infrastructuri pot lucra pentru interesul comun al Uniunii Europene", a declarat Teresa Ribera Rodriguez, ministrul spaniol pentru Tranziție Ecologică.
Ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, nu participă la reuniunea din Bruxelles, fiind la Washington, pentru semnarea acordurilor pentru construirea a două noi reactoare nucleare, transmite Antena 3.
România este reprezentată la nivel de secretar de stat.
Poziția României este că suntem solidari cu Uniunea Europeană, dar că în țara noastră nu va fi redusă cantitatea de gaze pentru consumatorii casnici.
Raționalizarea ar urma să-i afecteze doar pe consumatorii industriali.