Antena 3 CNN Actualitate S-au terminat banii pentru plafonare la energie! De când vor plăti românii facturi uriașe

S-au terminat banii pentru plafonare la energie! De când vor plăti românii facturi uriașe

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 09:34 10 Aug 2022 Modificat la 12:19 10 Aug 2022

Schema de compensare la energie trebuia să fie pe o perioadă limitată.

"Nu se mai poate continua o perioadă lungă pe această ordonanță de urgență și în acest moment există două-trei variante pe care o să le discutăm în coaliție. Nu putem aloca 3% din PIB speculei, fiindcă e o speculă în energie”, spune Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a adăugat că este exclus să nu fie făcută o reglementare pe zona casnică, dar până atunci România a vândut deja energia pentru anul acesta. 

În schimb, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, crede că războiul a agravat situația cu prețurile la energie ceea ce la noi în țară s-a suprapus și cu liberalizarea pieței. 

”Nu poți să lași, mai ales în situație de război, să lași anumite prețuri total libere. Am fost pentru în momentul în care inflația s-a dus în sus, am avut o intervenție și am spus că nu putem să lăsăm prețul la energie că se duce în toate celelalte prețuri. Pe urmă începi să fugi după iepuri prin pădure să-i prinzi de urechi. N-ai ce să mai faci, cu ce să mai contrabalansezi o asemenea inflație?”, se întreabă Mugur Isărescu.

Acum Ministerul Energiei și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei caută alte soluții care să înlocuiască actuala schemă de compensare. 

Etichete: plafonare compensare
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole