Antena 3 CNN Economic Cum va fi acordată compensarea la energie electrică | Guvernul schimbă, din nou, formula de calcul

Cum va fi acordată compensarea la energie electrică | Guvernul schimbă, din nou, formula de calcul

Mădălina Mihalache
<1 minut de citit Publicat la 15:38 16 Sep 2022 Modificat la 15:48 16 Sep 2022

Schimbări la calculele privind plafonarea la energie electrică şi modul în care Guvernul calculează pragurile de compensare. Până acum, consumul la care erau raportate pragurile de compensare era cel mediu pe anul 2021, iar acum se schimbă tot.

Consumul mediu pentru compensare va fi cel pe ultimii trei ani, respectiv 2019, 2020 şi 2021. Furnizorii spun că totul este o harabură şi ameninţă că facturile vor fi greşite şi că nu au timp să refacă sistemul.

Între timp, ordonanţa pe energie a ajuns în Parlament şi se află în dezbatere la comisiile de specialitate. Luni va fi luată o decizie într-o şedinţă a Coaliţiei de guvernare, şedinţă ce a fost deja convocată pentru ora 17.00.

Motivul pentru care guvernanţii vor să modifice acum raportarea pentru compensare este acela că anul trecut, fiind pandemie, românii au stat mai mult timp acasă şi astfel au consumat mai multă energie, iar schimbând acum raportarea la consumul mediu pe ultimii trei ani, mai mulţi români s-ar încadra în pragurile de compensare.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole