Antena 3 CNN Externe Mari companii americane, beneficii de călătorie pentru avorturi, pentru angajate

Mari companii americane, beneficii de călătorie pentru avorturi, pentru angajate

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 21:46 24 Iun 2022 Modificat la 21:46 24 Iun 2022

Compania Disney a transmis vineri angajaților că rămâne angajată să ofere acces complet la asistență medicală de calitate, inclusiv pentru avorturi, potrivit unui purtător de cuvânt al Disney.

Și Meta va rambursa cheltuielile de călătorie pentru angajații care caută îngrijire reproductivă în afara statului.

Alaska Air Group, compania mamă a Alaska Airlines, a anunțat vineri că „rambursează călătoriile pentru anumite proceduri și tratamente medicale dacă acestea nu sunt disponibile acolo unde locuiți. Decizia de astăzi a Curții Supreme nu schimbă acest lucru”.

Alte companii care oferă acest beneficiu sunt site-urile de întâlniri online OkCupid și Bumble Inc, Netflix și JPMorgan Chase & Co, cea mai mare bancă din țară.

Companiile care oferă rambursări pentru călătoriile legate de avort ar putea fi vulnerabile la procese din partea grupurilor pro-viață și a statelor conduse de republicani, și chiar la potențiale sancțiuni penale, relatează Reuters.

Avocații și alți experți au declarat că angajatorii s-ar putea confrunta cu acuzații potrivit cărora politicile lor încalcă legile statului care interzic, facilitează sau ajută și instigă la avorturi, informează Mediafax.

Curtea Supremă a SUA a eliminat vineri dreptul constituțional la avort, anulând hotărârea istorică Roe vs. Wade din 1973.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole