Antena 3 CNN Economic Companii Compania care concediază mii de oameni. Disponibilizările vor afecta locaţiile din întreaga lume

Compania care concediază mii de oameni. Disponibilizările vor afecta locaţiile din întreaga lume

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:33 14 Feb 2024 Modificat la 17:33 14 Feb 2024

Producătorul german de componente auto şi anvelope Continental AG a anunţat că va reduce personalul care se ocupă cu cercetarea şi dezvoltare (R&D) în cadrul diviziei sale de automotive, cu 1.750 de posturi la nivel mondial până la finele lui 2025, măsura făcând parte dintr-o restructurare mai amplă a acestei divizii, transmite Reuters.

Continental, companie care este prezentă şi în România, a avertizat încă din luna noiembrie că va elimina mai multe mii de posturi la nivel mondial în cadrul diviziei de automotive, pentru a putea realiza economii de 400 de milioane de euro pe an începând din 2025.

Miercuri, grupul german a precizat că disponibilizările, care vor afecta locaţiile din întreaga lume, vor fi făcute "gradual şi cât mai responsabil social posibil, în linie cu condiţiile locale". De asemenea, compania a informat că analizează o "consolidare a locaţiilor" în regiunea Rhine-Main, dar nu a oferit alte detalii.

Continental AG este unul dintre cei mai mari producători de componente auto

Grupul Continental are aproximativ 200.000 de angajaţi în 57 de ţări din întreaga lume, dintre care 59.000 în Germania.

Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi, scrie Agerpres.

Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole