Antena 3 CNN Actualitate Locale Compania de apă din România care a cerut oamenilor să nu mai tragă apa la toaletă

Compania de apă din România care a cerut oamenilor să nu mai tragă apa la toaletă

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 16:48 31 Ian 2024 Modificat la 16:48 31 Ian 2024

Compania APA SERV S.A. a anunțat intervenții electrice la Stația de Epurare din Piatra-Neamț, solicitând utilizatorilor să limiteze evacuarea apei uzate miercuri, 31 ianuarie, în intervalul orar 11.00-16.00.

"Compania Județeană APA SERV S.A. informează ca în data de 31.01.2024, între orele 11.00-16.00 se vor realiza intervenții la partea electrica din Stația de Epurare Ape Uzate – Piatra Neamț.

Ca urmare, recomandăm tuturor utilizatorilor racordați la rețeaua publică de canalizare din Comuna Alexandru cel Bun și Municipiul Piatra Neamț să limiteze pe cât posibil (la maxim, în cazul descărcărilor de poluanți) evacuarea apei uzate menajere în rețelele de canalizare.

În același timp, solicităm tuturor agenților economici situați în aval de Stația de Epurare Ape Uzate, respectiv din Comuna Dumbrava Roșie, Comuna Săvinești, Orașul Roznov (inclusiv satele Slobozia și Chintinici), Comuna Zănești și Comuna Podoleni, să implementeze măsuri pentru a minimaliza descărcarea apelor uzate menajere în rețeaua de canalizare, întrucât acest lucru poate afecta calitatea emisarului.

La momentul reluării funcționării stației la capacitate vom reveni cu informare în acest sens.

Vă mulțumim pentru înțelegere!", este mesajul companiei de apă.

Citeşte şiCercetătorii au decis modul corect în care se trage apa la toaletă! Mulți oameni chiar nu știu acest lucru

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole