Antena 3 CNN Actualitate Justiție  Compania Energy Holding a fost pusă sub urmărire penală

 Compania Energy Holding a fost pusă sub urmărire penală

1 minut de citit Publicat la 16:11 29 Sep 2016 Modificat la 16:11 29 Sep 2016

 Compania Energy Holding a fost pusă sub urmărire penală, ca persoană juridică, pentru evaziune fiscală şi delapidare, au precizat surse judiciare pentru AGERPRES. 

Potrivit surselor citate, compania este acuzată că ar fi achiziţionat terenuri supraevaluate de la o persoană fizică şi de la afaceristul Said Baaklini, prejudiciul fiind de peste şase milioane de euro. Dosarul ar fi fost disjuns, spun aceleaşi surse, dintr-un alt dosar al omului de afaceri instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, cazul fiind cercetat în acest moment de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (PCAB). 

În 4 august, poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din Sectorul 1 au efectuat percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, de unde au ridicat documente financiar contabile şi înscrisuri de la sediul unor firme, printre care şi compania Energy Holding, şi la domiciliile unor persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare. 

Din cercetările efectuate până la acea dată de PCAB, a rezultat faptul că, în cursul anului 2009, între două societăţi comerciale au fost încheiate contracte de consultanţă şi vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri la preţuri mult supraevaluate, astfel încât bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ 500.000 de euro, reprezentând neplata impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole