Antena 3 CNN Actualitate Comisie: Sesizarea GIP privind plagiatul șefei DNA, Codruța Kovesi, ”parțial îndreptățită și fundamentată”

Comisie: Sesizarea GIP privind plagiatul șefei DNA, Codruța Kovesi, ”parțial îndreptățită și fundamentată”

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 14:29 17 Noi 2016 Modificat la 14:29 17 Noi 2016

Sesizarea de plagiat formulată de Grupul de Investigații Politice (GIP) cu privire la teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi este ”parțial îndreptățită și fundamentată” - aceasta este una dintre concluziile Comisiei de Etică a Universității de Vest din Timișoara (UVT), au declarat surse din conducerea UVT, potrivit PressOne.

Sesizarea GIP viza circa 4.000 de rânduri din totalul de 11.000 de rânduri ale tezei intitulate ”Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”, cu care procurorul-șef al DNA a obținut, în 2011, titlul de doctor în Drept.

Potrivit surselor amintite, Comisia de Etică a UVT a constatat că există similitudini cu lucrări ale altor autori în cazul a peste 500 de rânduri din cele 4.000 vizate de sesizare.

Data de 17 noiembrie a fost termenul-limită până la care UVT trebuia să-şi exprime poziţia în legătură cu sesizarea de plagiat formulată de GIP.

Pe 13 octombrie, Grupul de Investigații Politice a depus o sesizare oficială în legătură cu lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, pe baza informațiilor publicate de GIP.

GIP: Aștept decizia CNATDCU de plagiat, singura variantă posibilă

”Așteptăm confirmarea oficială și mai ales reacția care va fi interesantă și, cred eu, destul de zgomotoasă”, a comentat Adrian Ursu, joi, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

La rândul său, președintele GIP, Mugur Ciuvică, a spus că așteaptă rezultatul oficial al CNATDCU și ”singura variantă posibilă, de plagiat” în acest caz.

”Înțeleg că cei de la Universitatea de Vest au făcut propria cercetare, dar rezultatul oficial e cel care contează, al celor de la CNATDCU. Ei să decidă dacă e plagiat sau nu. Dacă vor decide că e plagiat, ceea ce e singura variantă posibilă în cazul de față, să decidă și retragerea titlului de doctor”, a spus Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice, joi, la Antena 3.

UVT nu menține sau retrage titlul de doctor deținut de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, singura instituție abilitată în acest sens fiind Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

De unde a pornit scandalul cu presupusul plagiat al șefei DNA, Codruța Kovesi

Pe 27 septembrie, când deputatul Sebastian Ghiţă a depus, la Parchetul General, un autodenunţ în care susţine că, împreună cu mai mulţi demnitari ai statului român, a participat la falsificarea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Deputatul spune că, în 2012, el și alți înalți funcționari ai statului au făcut parte dintr-o Comisie tehnică a Consiliului Național de Etică, comisie care trebuia să stabilească dacă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a plagiat în teza de doctorat sau nu.

Sebastian Ghiță spune că, de fapt, Comisia nu s-a întrunit. 

Surpriză în cazul Kovesi. Specialiștii care i-au dat verdictul de plagiat lui Ponta analizează și doctoratul șefei DNA, după acuzațiile de plagiat

Citiți și Ce scrie în denunțul făcut de Sebastian Ghiță. Acuzații năucitoare la adresa Laurei Codruța Kovesi

Îndrumătorul lucrării de doctorat al lui Kovesi: Scandalul e o "mânăreală politică"

Citiți și Amenințări, după dezvăluirile privind posibilul plagiat al lui Kovesi. Jurnalista Șercan: De data asta, e prea mult

Ce a constatat Universitatea de Vest după ce a analizat teza de doctorat a șefei DNA

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole