Antena 3 CNN Economic Comisia Europeană a decis: Pensiile militare fac parte din categoria pensiilor speciale

Comisia Europeană a decis: Pensiile militare fac parte din categoria pensiilor speciale

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:05 15 Feb 2023 Modificat la 17:12 15 Feb 2023

Comisia Europeană a transmis că pensiile militare fac parte din categoria pensiilor speciale și a anunțat că cea de-a doua tranșă din PNRR, cuvenită României, nu a fost amânată, ci se află încă în stadiul de evaluare.

De asemenea, reprezentanții Comisiei au anunțat că reforma pensiilor speciale (jalon 215) nu este cuprinsă în cea de-a doua cerere de plată, ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plată.

"Pensiile speciale nu ţin de competenţele Uniunii Europene (UE). Cu toate acestea, pentru ca România să primească fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care ţara s-a angajat prin acest plan.

Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii, şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element-cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României", se menţionează în precizările CE.

Citește și: Pensie specială uriașă, primită de un fost magistrat. Este egală cu 16 salarii minime pe economie

Anexa la decizia Consiliului de punere în aplicare a PNRR menționează că este necesar ca pensiile speciale să fie analizate atent, astfel încât să fie corectate inechitățile dintre beneficiarii acestor categorii de pensii şi beneficiarii sistemului public de pensii, având în vedere aspectul contributivităţii.

"Se are în vedere acordarea de asistenţă tehnică (prin intermediul unei licitaţii publice) pentru a realiza o analiză ex ante a reformei sistemului de pensii, pentru a elabora legislaţia care va sta la baza reformei şi pentru a realiza o analiză ex post şi o evaluare a impactului, se menționează în anexă, potrivit Agerpres.

Noul cadru legislativ va revizui pensiile speciale şi le va alinia la principiul contributivităţii, fiind subliniat faptul că acestea nu pot depăşi venitul obţinut în cursul perioadei de cotizare.

De asemenea, nu se vor crea noi categorii de pensii speciale, iar categoriile actuale vor fi raţionalizate.

În prezent, pensiile speciale se calculează pe baza principiului contributivităţii, a vechimii în profesie şi a reajustării procentului legat de veniturile obţinute.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole