Antena 3 CNN Externe Comisia Europeană cere vaccinarea cu a treia doză. Oamenilor imunizați cu 2 doze li s-ar putea limita valabilitatea certificatului

Comisia Europeană cere vaccinarea cu a treia doză. Oamenilor imunizați cu 2 doze li s-ar putea limita valabilitatea certificatului

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 17:29 09 Dec 2021 Modificat la 17:29 09 Dec 2021

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a ridicat un semnal de alarmă cu privire la intensificarea rapidă a pandemiei de COVID-19 și a răspândirii tulpinii Omicron. Ea a transmis că este necesară administrarea celei de a treia doze de vaccin.

”Trei doze sunt cele necesare acum. Şi este absolut important ca cei mai mulţi oameni nu doar să se vaccineze, ci să se vaccineze cu cele trei doze pentru a se proteja şi a-i proteja pe cei din jur″⁣, a spus şefa executivului comunitar. Ea a amintit că persoanele imunizate sunt mai protejate în faţa formelor grave de boală, indiferent de varianta SARS-CoV-2, potrivit Știrile ProTV, care citează agenția EFE.

Totodată, Ursula von der Leyen le-a cerut statelor membre UE să crească rata de vaccinare anti-COVID-19 pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv copii şi tineri, şi să accelereze administrarea dozei a treia. Președinta Comisiei Europene a tras atenția că, pe lângă intensificarea valului epidemic provocat de varianta Delta a coronavirusului, ″acum ne confruntăm cu noua variantă Omicron, care se extinde rapid şi este de mare preocupare″⁣.

În plus, potrivit unor surse citate de Reuters, statele UE înaintează către o aprobare a propunerii Comisiei Europene, prin care se va limita valabilitatea certificatului verde după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson), la 9 luni. 

Astfel, în cazul în care nu s-a administrat și cea de treia doză, valabilitatea certificatului de vaccinare ar expira după nouă luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, în cazul în care statele UE aprobă propunerea Comisiei Europene.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole