Conform primului scenariu, cele patru state, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia, vor renunța, fiecare, la interzicerea importurilor de cereale din Ucraina.
În acest context, va fi pus în aplicare planul propus de Comisia Europeană, care presupune despăgubiri de 100 de milioane de euro ce vor fi acordate celor cinci state, inclusiv României.
De asemenea, va fi pusă în practică, în mod coordonat, o interzicere a importurilor de cereale ucrainene în aceste state până pe data de 5 iunie.
La această dată expiră scutirea de taxe vamale dispusă de Uniunea Europeană pentru produsele agricole ucrainene.
Interdicția coordonată vizează cinci produse agroalimentare: grâu, porumb, rapiță, semințe de floarea soarelui și ulei de floarea-soarelui.
Scenariul al doilea obligă România să se ralieze interdicției importurilor de cereale din Ucraina
Mai există un scenariu, în care cele patru state despre care am vorbit anterior refuză să ridice interdicția la importul cerealelor din Ucraina.
Ministrul Petre Daea spunea că România - care nu a interzis importurile respective - va fi, practic, tratată separat în acest caz.
Țara noastră ar urma să primească ajutorul financiar și va pune în practică interzicerea importurilor la cele cinci produse ucrainene până la data de 5 iunie. În această variantă, celelalte patru state nu vor primi ajutor financiar de la Comisia Europeană.
Nu există, în acest moment, o decizie clară: potrivit ministrului român, statele care au suspendat sau care au interzis importurile de cereale din Ucraina și Comisia Europeană au la dispoziție 48 de ore pentru a se pune de acord
"Între timp, până se va ști care scenariu se va materializa, fermierii români continuă să piardă bani", a transmis corespondentul Antena 3 CNN, Laura Rînja.