Antena 3 CNN Be EU Comisia Europeană le cere companiilor aeriene să se înțeleagă între ele cu privire la dimensiunile bagajelor

Comisia Europeană le cere companiilor aeriene să se înțeleagă între ele cu privire la dimensiunile bagajelor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:27 29 Noi 2023 Modificat la 22:27 29 Noi 2023

Solicitarea de miercuri a CE către companiile aeriene vine în contextul în care cei care călătoresc cu avionul sunt de părere că e dificil să înțeleagă ce dimensiuni trebuie să aibă bagajele ce sunt permise gratuit la bord. De cele mai multe ori, dimensiunile bagajelor diferă de la o companie aeriană la alta.

Parlamentul European a solicitat standardizarea normelor privind bagajele de mână ale companiilor aeriene. Însă, în loc să propună măsuri, Comisia a declarat că preferă să lase industria să stabilească ea însăși regulile, precizează Euronews.

„Aceste informații ar trebui să fie furnizate călătorilor încă de la început, pentru a ști exact atunci când cumpărați un bilet ce cumpărați de fapt și ce fel de bagaje puteți aduce fie la bord, fie în cală? Acestea fiind spuse, ne rezervăm dreptul ca, dacă nu se întâmplă nimic într-un interval de timp rezonabil, să intervenim” a declarat Adina Vălean, comisarul european pentru transport.

Tot miercuri, Comisia a propus și luarea unor măsuri ce vor duce la consolidarea legislației privind drepturile pasagerilor, punându-se un accent special pe rambursarea călătoriilor întârziate sau anulate, după ce a descoperit mai multe probleme atunci când vine vorba de călătoriile intermodale.

Una dintre modalitățile prin care Comisia încearcă să rezolve această problemă este prin intermediul unui formular standard de rambursare și despăgubire la nivelul întregii Uniuni.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole