Antena 3 CNN Be EU Comisia Europeană: "Rusia continuă să încalce legislaţia internaţională"

Comisia Europeană: "Rusia continuă să încalce legislaţia internaţională"

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 10:22 06 Feb 2022 Modificat la 11:56 06 Feb 2022

"De la momentul anexării ilegale a peninsulei Crimeea în anul 2014 și până la momentul agresiunii militare aflate acum în desfășurare împotriva Ucrainei, Rusia a susținut și a coordonat o campanie de dezinformare controlată de către stat.

Ținta: populația rusă, țările vecine ale Rusiei, UE și alte națiuni, cu scopul de a influența opinia publică.

De exemplu:

Mit: „Tensiunile curente sunt rezultatul unui comportament constant agresiv al Ucrainei și al aliaților săi din vest. Rusia nu face decât să-și apere interesele legitime și nu poartă responsabilitatea acestui conflict.”

De fapt, Rusia continuă să încalce legislația internațională și alte acorduri internaționale la care este parte.

Anexând în mod ilegal peninsula Crimeea și comițând acte de agresiune armată împotriva Ucrainei, Rusia încalcă cel puțin 12 tratate internaționale și bilaterale.

Cu alte cuvinte, acțiunile Rusiei – care subminează și amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, în special în zona Donbas – sunt ilegale.

Rusia continuă să amenințe principiile esențiale de securitate care stau la baza Europei și să reprezinte un risc la adresa ordinii internaționale bazate pe norme", se arată în postarea Comisiei Europene în România.

Etichete: Comisia Europeana
Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole