Antena 3 CNN Be EU Nu există un risc imediat de întrerupere a alimentării cu gaze în UE, spun surse europene. România, caz atipic

Nu există un risc imediat de întrerupere a alimentării cu gaze în UE, spun surse europene. România, caz atipic

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 15:08 10 Noi 2021 Modificat la 17:06 10 Noi 2021

Comisia Europeană a transmis că situația din țara noastră este diferită de a celorlalte state. România nu are stocuri foarte mari, dar este printre puținele state care au producție proprie de gaze naturale.

Riscul imediat al întreruperii alimentării cu gaz nu ar exista în această iarnă. Cu toate acestea, unele regiuni se află sub monitorizare, pentru a evita astfel de situații.

"Nivelul actual al stocurilor de gaze este de aproximativ 75% din capacitatea totală, în medie, la nivelul întregii Uniuni Europene. Nu există un risc imediat să apară probleme cu aprovizionarea în această iarnă, dar unele regiuni trebuie monitorizate atent pentru a ne asigura că nu apare un astfel de risc," au transmis surse europene, potrivit Agerpres.

"Sunt state care au un nivel al stocurilor foarte bun, cum ar fi Franţa, Italia. Alte state au stocuri mai reduse, aici fiind inclusă şi România, însă cazul României este atipic întrucât are şi producţie de gaze. Este una dintre puţinele ţări europene cu producţie proprie, ceea ce ar trebui să atenueze situaţia legată de stocuri. Pe de altă parte, există ţări cu stocuri mici, care depind în mare parte de o singură sursă de import şi care nu au nici producţie internă. Acestea sunt cele monitorizate, dar România nu este printre ele", mai spun sursele.

Acestea au mai transmis că Gazprom a livrat cantitățile contractate, îndeplinindu-și obligațiile. Totuși, nu a acoperit majorarea cererii de pe piaţa din UE, cum au procedat în alte regiuni.

"Este foarte important ca, la nivel european, să reducem dependenţa de importuri, să avem diversificarea surselor de aprovizionare şi să avem interconectare," au subliniat sursele europene.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole