"Dacă este să vorbim despre procedura privind dezechilibre macroeconomice, avem acum trei ţări cu dezechilibre excesive şi zece ţări cu dezechilibre. Ciprul, Grecia şi Italia au dezechilibre excesive, au avut şi anul trecut. În acelaşi timp, Germania, Spania, Franţa, Croaţia, Irlanda, Olanda, Portugalia, România şi Suedia înregistrează dezechilibre. Singura diferenţă comparativ cu anul trecut este că în Bulgaria au fost acum corectate. Sofia a înregistrat progrese importante în consolidarea guvernanţei sectorului financiar, datoria corporativă a scăzut, s-a diminuat şi ponderea creditelor neperformante", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri la Bruxelles.
"În privinţa veştilor nu tocmai bune, am publicat recent raportul în virtutea Articolului 126.3 referitor la România care arată că iniţierea procedurii pentru deficit excesiv împotriva ţării este garantată, întrucât deficitul a fost peste nivelul de 3% din PIB anul trecut şi se estimează că va rămâne aproximativ acelaşi nivel anul acesta şi anul viitor. Ce am văzut în România este practic o acumulare de mult timp a dezechilibrelor fiscale şi o politică fiscală prociclică expansionistă începând din 2016. Statele membre au oferit un aviz care confirmă evaluarea Comisiei Europene, ceea ce înseamnă că vom continua şi vom recomanda lansarea procedurii pentru deficit excesiv împotriva României săptămâna viitoare", a precizat Valdis Dombrovskis.