Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Comisia Europeană, niciun nou comentariu după declararea independenţei Cataloniei

Comisia Europeană, niciun nou comentariu după declararea independenţei Cataloniei

1 minut de citit Publicat la 17:31 27 Oct 2017 Modificat la 17:31 27 Oct 2017

Comisia Europeană a afirmat că nu are niciun nou comentariu de făcut cu privire la Catalonia, după ce parlamentul regional catalan a declarat vineri independenţa de Spania, transmite Reuters. 

''Nu avem nimic de adăugat la ceea ce am spus în conferinţa noastră de presă cotidiană'', a spus Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a executivului comunitar. 

În conferinţa de presă zilnică, ea a făcut trimitere la comentarii anterioare ale preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care declarase în mai multe rânduri că dezbaterea privitoare la independenţa Cataloniei este o problemă internă a Spaniei. 

Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluţie care declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un 'stat independent care ia forma unei republici'. Documentul a fost adoptat cu 70 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi două abţineri, a declarat Carme Forcadell, preşedinta legislativului regional de la Barcelona ce are 135 de locuri. 

''Stabilim o Republică Catalană ca stat independent, suveran, democratic şi social'', se menţionează în preambulul rezoluţiei. 

Liderul catalan Carles Puigdemont şi ceilalţi membri ai guvernului regional au luat parte la vot, în timp ce parlamentarii din Partidul Socialist, Partidul Popular şi Ciudadanos au părăsit sala de şedinţe înaintea votului în semn de protest, lăsând să se pronunţe doar parlamentarii din formaţiunile Junts pel Si (Uniţi pentru Da), CUP - partidul de extremă stânga aliat al lui liderului catalan Carles Puigdemont - şi Catalunya Si Que Es Pot (asociat cu Podemos).

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole